Cele 100 milioane de sisteme solare din galaxia noastra (Calea Lactee, n.r.) sunt capabile sa sustina forme de viata extraterestra, spune una dintre predictiile "conservatoare" formulate de savantii de la NASA.
Agentia spatiala americana sustine ca oamenii vor gasi forme de viata extraterestre in urmatorii 20 de ani, iar acestea au cele mai mari sanse sa se afle in afara Sistemului Solar, informeaza dailymail.co.uk.
Cu ocazia unei discutii publice organizate luni la Washington, NASA si-a prezentat programul de cautare a vietii extraterestre in Univers prin intermediul unor telescoape actuale si viitoare.
"Vreti sa stiti daca noi, cei de la NASA, credem ca exista viata dincolo de Terra?", a spus Charles Bolden, fost astronaut si actualul director al NASA.
"M-as aventura sa spun ca cei mai multi dintre colegii mei prezenti astazi aici sunt de parere ca este improbabil ca in vastitatea nelimitata a Universului oamenii sa fie singuri", a adaugat el.
Marte si mai multi sateliti naturali ai unor planete din Sistemul Solar au reprezentat punctele asupra carora s-au concentrat programele de cautare a vietii extraterestre din ultimele decenii.
De exemplu, astronomul Kevin Hand a sugerat de curand faptul ca viata extraterestra ar putea sa existe pe Europa, unul dintre satelitii planetei Jupiter.
Cu toate acestea, savantii de la NASA au vorbit exclusiv despre programele de monitorizare a planetelor care orbiteaza in jurul altor stele, in afara Sistemului Solar.
"Candva, in viitorul apropiat, oamenii vor putea sa arate o stea si sa spuna: «Acea stea are o planeta care seamana cu Terra»", a declarat Sara Seager, profesor de fizica si stiinte planetare la Massachusetts Institute of Technology (MIT).
"Astronomii cred ca este foarte probabil ca fiecare stea din galaxia Calea Lactee sa aiba in jurul ei cel putin o planeta", a adaugat ea.
NASA a inceput sa studieze sistemele planetare din jurul altor stele utilizand la inceput telescoape terestre.( sursa wowbiz.ro)
Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii