NASA anunță că au crescut șansele ca asteroidul 2024 YR4 sa lovească Pământul. Este cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată

Autor: Diana Ghita

Terra este amenințată de căderea unui asteroid

Sursa: Profimedia

Un nou asteroid, identificat sub denumirea 2024 YR4, a atras atenția comunității științifice internaționale, după ce analiza traiectoriei sale a indicat o posibilă coliziune cu Pământul în 22 decembrie 2032, scrie AFP.

Cu un diametru estimat între 40 și 90 de metri, asteroidul ar putea produce distrugeri masive în cazul unui impact, scenariul cel mai pesimist fiind echivalentul unei explozii de 500 de ori mai puternice decât bomba nucleară de la Hiroshima.

Care sunt șansele ca asteroidul 2024 YR4 sa lovească Pământul 

Specialiștii NASA au calculat că probabilitatea de coliziune se ridică în prezent la 3,1%, un nivel care depășește orice altă estimare înregistrată de la începutul monitorizării asteroizilor cu potențial periculos.

Totuși, conform sursei ciate, cercetătorii subliniază că aceste date sunt preliminare și ar putea suferi modificări pe măsură ce observațiile continuă.

Bruce Betts, expert în cadrul organizației Planetary Society, recomandă prudență și supraveghere constantă, dar respinge orice îngrijorare exagerată: „Nu intru în panică”.

Dacă impactul ar avea loc într-o zonă locuită, un oraș întreg ar putea fi distrus complet. În cazul în care asteroidul ar cădea în ocean, forța exploziei ar putea genera un tsunami capabil să afecteze regiuni întinse de coastă.

Cu toate acestea, Richard Moissl, reprezentant al Agenției Spațiale Europene (ESA), afirmă că, deși astfel de evenimente sunt extrem de rare, nu există în prezent motive de alarmă pentru populație.

„Pentru publicul larg, nu există niciun pericol pentru moment”,  a declarat Richard Moissl, pentru AFP. 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Suma de 250 de lei intră în plus în conturile pensionarilor, din luna aprilie 2025!

Citește și: NASA a confirmat că asteroidul 2024 YR4 poate lovi pământul în anul 2032. Este prea târziu pentru a-i devia traseul

Cercetările asupra asteroidului 2024 YR4 continuă

Un precedent faimos, asteroidul Apophis, a ridicat temeri similare la începutul anilor 2000, când probabilitatea sa de impact în 2029 fusese estimată la 2,7%. Cu timpul, datele obținute au infirmat acest scenariu, iar riscul de coliziune a fost exclus.

O situație asemănătoare ar putea avea loc și în cazul lui 2024 YR4, întrucât astronomii continuă să analizeze traiectoria sa și să colecteze informații mai precise.

Observațiile realizate cu ajutorul telescopului spațial James Webb în luna martie ar putea clarifica incertitudinile privind cursul asteroidului. Însă, în următoarele luni, acesta va ieși din raza telescoapelor terestre, urmând să redevină vizibil abia în 2028. Astrofizicienii îl compară cu un alt asteroid care s-a prăbușit într-o zonă izolată a Siberiei în 1908, în ceea ce a rămas cunoscut drept evenimentul Tunguska, unde sute de mii de hectare de pădure au fost

distruse.

Citește și: În câți ani ar putea lovi asteroidul Bennu Pământul? Cercetătorii au dezvăluit cele mai negre scenarii în cazul unui impact

Dacă analizele ulterioare ar confirma un risc semnificativ de impact, comunitatea științifică ar putea lua în calcul o misiune de deviere a traiectoriei asteroidului. Oamenii de știință explorează de mult timp soluții pentru apărarea planetară, iar în 2022, NASA a demonstrat că este posibilă modificarea cursului unui asteroid printr-o coliziune controlată a unei nave spațiale cu acesta.

Această tehnologie ar putea deveni o soluție viabilă și în cazul lui 2024 YR4, în funcție de evoluția datelor obținute în următorii ani.