Sărbătoarea din data de 25 decembrie 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Domnului Iisus Hristos.
Rugăciunea copiilor pe care este bine să o rostești pe 25 decembrie!
Calendar ortodox 25 decembrie 2024
Sărbătoare 25 decembrie. Nașterea Domnului Iisus Hristos este prăznuit în fiecare an pe data de 25 decembrie în calendarul ortodox, iar alături de aceasta se află o cruce roșie, ce arată importanța slujbelor realizate în această zi.
Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut în perioada în care se afla la conducere regele Irod cel Mare. Acest rege conducea Galileea și Iudeea, însă Octavian Augustus conducea Imperiul Roman, iar chiar în acea perioadă a cerut un recensământ în întreg imperiul. Fiecare cetățean a fost nevoit să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara, iar în Sfânta Scriptură este povestit cum Sfânta Fecioară Maria, alături de Sfântul și Dreptul Iosif, a mers pentru a se declara la recensământ.
Fecioara Maria trebuia să nască, însă nu a găsit un loc sigur din cauza numărului mare de oameni, astfel a intrat într-o peșteră săracă, unde L-a născut pe Mântuitorului Iisus Hristos. Acea peșteră era și un loc de adăpost pentru turme, iar după ce a fost născut, Fecioara Maria L-a înfășat pe Mântuitor și L-a pus în ieslea vitelor.
Citește și: Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
În acea noapte sfântă de 25 decembrie, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Cei trei magi s-au uitat la cer și au zărit o stea specială, care mergea de la miazăzi la miazănoapte. Astfel, cei trei magi au urmat steaua și au ajuns la Ierusalim și au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut? Că am văzut la răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui".
Împăratul Irod s-a înfuriat, dar le-a spus magilor să îi spună unde află când îl găsesc. Magii și-au continuat drumul, iar steaua de pe cer a coborât și a stat deasupra locului unde era Pruncul. Aceștia i-au adus Mântuitorului diferite daruri, precum aur, smirnă și tămâie. Îngerul le-a poruncit magilor să nu se ducă la împărat, ci să caute altă cale pentru a se întoarce acasă.
Irod a văzut că cei trei magi nu s-au întors, astfel a ordonat ca toți copiii din Betleem de la doi ani în jos să fie uciși. Un înger i-a spus lui Iosif să îl ia pe Mântuitor și pe Fecioara Maria și să meargă în Egipt, ceea ce a și făcut. Mântuitorul Iisus Hristos a fost păzit în Egipt până la moartea lui Irod, după care s-a întors în Nazaret, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 25 decembrie
Canon de rugăciune pentru Nașterea Domnului Iisus Hristos, pomenit pe 25 decembrie în calendarul creștin
Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, când Te-ai născut din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii, cu spaimă făpturile s-au minunat și lumea s-a bucurat de Nașterea Ta, Cel ce ai făcut pe om după chipul și asemănarea Ta și i-ai dat botezul spre pocăință; Care ne-ai adus pe noi la preacuratele zilele acestea pentru înfrânarea patimilor, spre nădejdea Învierii, și ne îndreptezi pe noi spre adevărul dumnezeirii Tale și ai luminat mintea noastră spre a Te cunoaște pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, Care ridici păcatele a toată lumea. Tu și acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, primește pe robii Tăi precum ai primit pe Petru, care se afundase în mare, iar mai pe urmă, lepădându-se de Tine, dar plângând cu amar, iarăși l-ai primit. Că am auzit glas grăind și magii închinându-se cu daruri și îngerii cântând, iar Irod tulburând-se, că Dumnezeu în trup S-a arătat spre mântuirea noastră.
Pe Tine acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, toată făptura Te laudă grăind: Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Puterile îngerilor se bucură, cetele mucenicilor se veselesc văzând mărita și cinstita serbare, și toți după vrednicie o laudă cu inima și cu buzele. Și acum, Bunule, Iubitorule de oameni, primește pe robii Tăi, precum și plecarea genunchilor și umilința noastră, ca plinind poruncile Tale, curați și neprihăniți, ajungând acum la cinstită Nașterea Ta, să ne împărtășim cu Preacuratul Trup și Cinstitul Sânge al Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine mărirea, cinstea și închinăciunea, împreună și Tatălui și Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin