Natalia îl place pe Alex? Claudia a asistat la dezvăluirile blondinei. Aflați deznodământul, vineri, 30 decembrie, într-o nou ediție Casa Iubirii, de la 10:00 și de la 16:30, la Kanal D

Autor: Madalina Maftei

Apropierea dintre Natalia și Alex pare să o agite destul de tare pe Claudia. Cum a reacționat tânăra când Alex a mers alături de Natalia pe terasă?

A mai rămas foarte puțin timp până când vom afla cine sunt concurenții, fata și băiatul, care vor intra în posesia premiilor. Marea Finală a primului sezon al emisiunii Casa Iubirii se apropie cu pași repezi, astfel, concurenții sunt nerăbdători să afle deznodământul final. Totodată, emoțiile s-au instalat în rândul concurenților, care sunt tot mai tensionați pe zi ce trece. Deși unii dintre ei se află în competiție încă din prima zi, alții au venit pe final și au sperat la o iubire magică.

Claudia este una dintre cele mai noi concurente din casă și în tot acest timp a sperat la o frumoasă poveste de dragoste cu Alex, care pare să-și îndrepte mai nou atenția către Natalia.

Claudia este geloasă pe Natalia?

A trecut mai bine de jumătate de an de la prima ediție a show-ului matrimonial, Casa Iubirii, primul sezon se apropie de final, iar concurenții care au intrat în casă pentru a-și căuta perechea și au sperat până în ultima clipă că norocul iubirii le va surâde sunt pregătiți să încheie cel mai frumos capitol din

viața lor. Unii dintre ei și-au găsit marea dragoste, în timp ce ații încă speră că o vor găsi până la Marea Finală.

Citește și: Când se termină primul sezon al îndrăgitei emisiuni Casa iubirii! Iată când vor fi desemnați cei doi câștigători, o fată și un băiat, care vor intra în posesia premiilor!

Claudia, una dintre fetele recent intrate în competiție, a sperat la o frumoasă poveste de dragoste alături de Alex, care pare că nu s-a concretizat.

Natalia, deși îl vede ca pe un prieten pe Alex, pare să-i dea speranțe deșarte, astfel, de cealaltă parte, o face pe Claudia să se simtă neputincioasă.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Ionuț a purtat o discuție cu Natalia, la care au asistat Claudia și Alex, pentru a afla ce intenții are blondina în legătură cu tânărul.

Ionuț a ajuns la concluzia că Natalia nu vrea ceva serios cu Alex, ci îi place doar să vorbească cu el, lucru ce nu-i pică deloc bine Claudiei. Rămâne de văzut cu vor gestiona cei trei această situație și dacă se va ajunge la un consens.

Citește și: Ceartă aprigă în Casa iubirii! Radu a dat cărțile pe față și a spus tot despre intențiile lui Flavius! Iată cum vrea concurentul să ajungă în Marea Finală!