Natalitatea în România a scăzut. În 2022 s-a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuți

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 17 oct 2023, 01:40

Anul 2022 a înregistrat o scădere dramatică a natalității

Sursa: https://pixabay.com/

În anul 2022 s-au înregistrat mai puține nașteri în comparație cu ultimii 134 de ani.

Anul 2022 a înregistrat o scădere dramatică a natalității în comparație cu ultimii 134 de ani.

Natalitatea din România a scăzut dramatic în 2022

În luna noiembrie 2022 s-au născut cu 2000 de copii mai puțin față de luna precedentă. Astfel că, în primele 11 luni ale anului trecut, numărul nou-născuților să fie la minimul ultimilor 134 de ani. Deja acest trend s-a accentuat în ultimii trei ani datorită sprijinului redus oferit de către stat părinților. România deține un număr redus de creșe și grădinițe, dar nici legislația nu încurajează tinerii, în special pe cei cu venituri medii, atrag atenția specialiștii.

Citește și: Tipuri de concedii medicale care se decontează în 2023. Care sunt CM care se recuperează integral de la stat

Imediat după revoluție, încă din primul an, s-au născut aproape 315.000 de copii, iar 32 de ani mai târziu natalitatea a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 134 de ani.

În primele 11 luni ale anului 2022 au fost aduși pe lume aproape 158 de mii de bebeluși.

Natalitatea din 2022 a scăzut cu 20% față de perioada similară din 2021

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, declara în 2022 că: ”Înregistrăm o înrăutățire a situației. Sunt cauze multiple pentru scăderea natalității. Anul trecut s-au născut cei mai puțini copii, doar 180 de mii, iar anul acesta cu 20% mai puțini raportat la anul trecut”.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

În anul 2021 au fost înregistrați puțin sub 180 de mii de nou-născuți, potrivit Institutului Național de Statistică. Datele arată cel mai scăzut nivel al nașterilor din istoria măsurătorilor pentru indicatorul de natalitate din arhiva INS, adică din anul 1930 până în prezent.

Care sunt cauzele care au dus la scăderea natalității

Potrivit digi24.ro, una dintre cauzele principale ar fi situația financiară. Iar dacă ne raportăm la prețuri, toate costă, iar costurile sunt ridicate la produse precum haine, alimente și educație.

Deși natalitatea scade destul de rapid, statul vine cu măsuri controversate. Mai exact, este vorba despre deducerea acordată recent, în cuantum de 100 de lei, pentru românii care au copii înscriși la o formă de învățământ. După aplicarea impozitelor, părintele rămâne în mână doar cu 10 lei, pentru care trebuie să depună mai multe cereri și adeverințe.

Citește și: Vârstă de pensionare femei 2023: Cine poate ieși la pensie în acest an?

Avocatul specialist în fiscalitate, Gabriel Biriș, a declarat că: “Cum putem noi să reducem analfabetismul funcțional de aproape 50% și nu facem nimic, ne tot alergăm așa în jurul cozii, venim cu măsuri care frizează ridicolul de 10 lei pentru părinte, pentru copil pe lună, în loc să facem lucruri care chiar contează. Și în momentul în care ai copilul în gimnaziu și liceu, cheltuielile se mențin ridicate, mai ales pentru copiii care stau departe de București sau centrele reședință de județ. Sunt elevi care trebuie să plătească abonament de 700 de lei pe lună ca să ajungă la un liceu. Este inadmisibil. România se confruntă și cu o altă problemă- procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, față de acum un deceniu. În timp ce numărul tinerilor a scăzut, cel al vârstnicilor a crescut cu aproape jumătate de milion de persoane. În aceste condiții, cheltuielile cu sănătatea și pensiile vor fi tot mai mari în anii următori și vor pune o presiune uriașă pe buget.”

Sursă: digi24.ro