Neatenția unei mame din Onești i-a fost fatală copilului ei de cinci ani. Micuțul și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 9 al blocului în care locuia

Autor: Lavinia Medrea

Neatenția unei mame din Onești i-a fost fatală copilului ei de cinci ani

Sursa: PixaBay

Un copil în vârstă de cinci ani din Onești s-a stins din viață după ce a căzut, ieri, de la etajul 9 blocului în care locuia.

Un copil în vârstă de cinci ani din Onești a murit după ce a căzut, ieri, de la etajul 9 al unui bloc din municipiul Oneşti, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Păduraru, citat de  Agerpres.

Micuțul și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 9 

Incidentul a avut loc în jurul orei 12:30, în urma unei clipe de neatenție a mamei.

Poliția a fost anunțată că un minor a căzut de la etajul 9 al unui bloc de pe strada Aleea Parcului. 

„Din primele verificări se pare că minorul, în timp ce se afla în locuinţă cu mama sa, într-un moment de neatenţie, ar fi căzut de la pervazul geamului de la bucătărie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: „Are demență alcoolică”. Un bătrân din București a dat foc propriului apartament, în încercarea de a-și lua viața

În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita pe micuț la fața locului, nu s-a mai putut face nimic în afară de a se constata decesul. Poliția continuă să cerceteze cazul într-un dosar întocmit pentru ucidere din culpă.

Motivul pentru care s-a sinucis o tânără mamă din Satu Mare

Ancuța și-a încheiat socotelile cu viața pe data de 15 noiembrie 2022, când a decis să urce pe un pod și să sară în gol. Echipajele de urgență ajunse la locul tragediei nu au mai putut face nimic pentru femeie decât să declare decesul. Ancuța, care avea un copilaș de doi ani, suferea de o depresie severă de când a murit mama ei, iar totul s-a amplificat și după ce a avut un episod de depresie post-natală, imediat după ce a născut.

Citește și: „Am pielea de găină”. Un copil de doar doi ani și-a dat ultima suflare, în brațele tatălui, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ploiești

Pentru că nu a fost înțeleasă și ajutată de familie, dar și pentru că nu a avut posibilitatea de a beneficia de un ajutor specializat, Ancuța a pierdut lupta cu depresia și, odată cu această pierdere, și-a pierdut și viața sinucigându-se.

Ancuța era căsătorită din septembrie 2022 și avea un copil de doi ani, care va trebui să trăiască fără mamă în urma acestei tragedii. Copilul va rămâne în grija tatălui, un sătmărean din comuna Gherța Mică.