Simge Selçuk se numără printre cele mai talentate și frumoase actrițe ale generației sale. În cei peste douăzeci de ani de activitate pe platourile de filmare, această a încântat publicul cu talentul ei desăvârșit și cu o carisma captivantă, devenind din ce în ce mai apreciată în breasla actorilor din Turcia. Cel mai recent proiect în care a jucat superbă actriță Simge Selçuk este serialul Totul pentru familia mea, în care această dă viață personajului Nebahat, ce i-a adus un mare succes în carieră.
Nebahat din serialul Totul pentru familia mea, surprinsă în compania celei mai iubite persoane din viața sa
Simge Selçuk s-a născut în anul 1975, în Ankara, într-o familie înstărită, în sânul căreia a primit o educație exemplară și sprijin pas cu pas pentru a-și îndeplini toate dorințele.
La scurt timp a fost cooptată în primul ei rol serialul de televiziune, Ferhunde Hanımlar, care a reprezentat și primul pas către carieră strălucită mult visată. Au urmat multe roluri care de asemenea i-au adus mari reușite de-a lungul anilor și au propulsat-o treptat printre cele mai apreciate și adulate actrițe ale Turciei.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Dacă pe plan profesional superbă actrița Simge Selçuk s-a bucurat mereu de succes și a primit aprecierea publicului, în viața personală, destinul i-a oferit un drum mult mai dificil de parcurs. După multe dezamăgiri și deziluzii trăite, Simge și-a îndeplinit cea mai mare dorința de a deveni mama unei fetițe superbe pe care o adoră și care reprezintă cea mai de preț comoară.