Nefise din serialul Aripi frânte, imaginea care a topit inimile fanilor săi! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță Deniz Bolisik, alături de o fetiță adorabilă!

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 29 nov 2022, 23:11
video Foto(5)

Deniz Bolisik este una dintre cele mai talentate și apreciate actrițe ale momentului în Turcia. Iată cum a fost surprinsă de curând îndrăgita actriță!

Celebra Deniz Bolisik a cucerit publicul din România cu rolul Nefise din serialul Aripi frânte și continuă să își surprindă fanii cu noi apariții de senzație. De curând, superbă actrița a publicat pe contul ei de socializare un scurt filmuleț în care apare alături de o fetiță adorabilă, iar fanii săi din mediul virtual i-au sugerat faptul că i-ar stă bine în rolul de mămică și în viață reală.

Nefise din serialul Aripi frânte, imaginea care a topit inimile fanilor săi! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță Deniz Bolisik

Născută în Ankara, în anul 1982, Deniz Bolisik a crescut într-o familie modestă, dar care i-a oferit toate condițiile pentru a avea o educație de seama. Peste ani, adolescență Deniz a decis că după absolvirea liceului să se înscrie la Facultatea de Teatru în cadrul Universității Hacettepe, pe care a încheiat-o cu succes, devenind o actrița cu drepturi depline.

Cu multă ambiție și determinare, această a început să joace pe scenă Teatrului de Stat din Ankara, acolo unde la un moment dat a fost remarcată de marii producători de seriale care i-au oferit oportunitatea de a juca primul ei rol într-o producție de televiziune. Astfel, în anul 2006, Deniz Bolisik a fost selectată să joace în serialul Kırık Kanatlar. Iar apoi au urmă multe roluri importante în producții de excepție, care i-au adus celebritate pe plan național și internațional.

Dincolo de cariera strălucită, Deniz Bolisik este o femeie la fel de ambițioasă și puternică și pe plan personal. Deși nu a reușit încă să își întemeieze propria familie, celebra actrița speră că într-o zi să i se îndeplinească și această mare dorința.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Nefise din serialul Aripi frânte, amintiri emoționante de pe vremea când avea doar 25 de ani și era la început de carieră! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță Deniz Bolisik in club!

De curând, Deniz Bolisik a publicat pe contul ei de socializare câteva imagini inedite și un filmuleț emoționant în care apare alături de fetiță unei bune prietene.

Îndrăgită Deniz pare captivată de frumusețea și gingășia micuței și se joacă împreună. Fanii actriței i-au sugerat acesteia să devină mama cât mai curând deoarece îi stă bine în acest rol minunat.

Citește și: Nefise din serialul Aripi frânte, apariție uluitoare alături de un bărbat misterios! Iată cu cine a fost fotografiată celebra actriță Deniz Bolisik și ce se întâmplă între ei!