Nehir Erdogan, în vârstă de 43 de ani, se numără printre cele mai apreciate actrițe din generația sa. Aceasta își surprinde în continuare fanii cu noile sale proiecte pe plan profesional. În cele două decenii de activitate pe platourile de filmare, celebra actriță a dovedit un talent desăvârșit și o carisma captivantă în multele producții în care a jucat magistral. Unul dintre cele mai recente roluri jucate a fost cel din serialul Melek, în care a dat viață personajului principal, un rol dificil care i-a adus mare succes în carieră.
Nehir Erdogan, eroina serialului Melek, schimbare spectaculoasă de look
Nehir Erdogan a venit pe lume în anul 1980, în orașul Izmir, unde a crescut și a studiat până la vârstă de 18 ani, când a decis să meargă în Istanbul pentru a-și continuă studiile. În ciuda faptului că își dorea enorm să devină o actrița renumită, după absolvirea liceului, Nehir a hotărât să se înscrie, la îndemnul părinților ei, la Facultatea de Economie și Științe Administrative, însă treptat a realizat faptul că acest domeniu nu i se potrivește deloc și atunci a revenit
În anul 2007, Nehir Erdogan a debutat cu un rol secundar în distribuția producției The Secrets of the Angel, care a fost turnată în Los Angeles, iar de atunci ambițioasă actrița s-a bucurat de multe succese pe plan profesional și de aprecierea publicului.
Dacă în carieră norocul i-a surâs și a avut parte de multe reușite, pe plan personal însă Nehir Erdogan nu s-a bucurat de același mare succes, deoarece a trecut printr-o căsnicie ratată, iar în prezent încă este singură și suferă cumplit că nu a reușit să își construiască propria familie.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
De curând celebra actrița și-a surprins fanii cu o apariție de senzație în mediul online, unde a publicat câteva imagini uluitoare. Celebra Nehir Erdogan a recurs de curând la o schimbare spectaculoasă de look.