După ce au analizat în detaliu tot ceea ce implică redeschiderea școlilor, autoritățile au luat decizia ca începând de luni, 8 februarie 2021, elevii să se întoarcă în unitățile de învățământ, cursurile desfășurându-se față în față. Cu toate acestea, cu doar 2 zile înainte de r edeschiderea școlilor, autoritățile nu se pot pune de acord cu privire la măsurile ce ar trebui luate pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
Reprezentații Ministerului Educației și Ministerului Sănătății se contrazic! De unde au pornit neînțelgerile?
Redeschiderea școlilor se va face de luni, 8 februarie 2021, însă autoritățile au precizat că vor fi respectate mai multe reguli stricte, astfel încât sănătatea elevilor și profesorilor să nu fie pusă în pericol din cauza noului coronavirus. Printre măsurile care vor fi luate se numără și completarea unui formular pentru testare de către părinți, acesta fiind motivul pentru care au apărut neînțelegeri între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății.
Formularul privind acordul de testare al elevilor în școli i-a bulversat pe părinți, având în vedere că încă nu s-a stabilit cum ar trebui completat acesta. Ministerul Sănătății le-a recomandat părinților să aibă acest formular completat luni, 8 februarie 2021, în momentul în care își vor duce copiii la școală, în timp ce Ministerul Educației anunță că acest lucru nu
„Recomandăm părinților să aducă din prima zi de școală formularul de consimțământ tipărit și semnat, pentru ca elevii să poată fi testați imediat atunci când este nevoie.”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății, prin intermediul unui comunicat.
Citeste si: În ce condiții se suspendă cursurile? Sorin Cîmpeanu: "La apariția..."
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Ulterior, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a venit cu precizări în legătură cu acest subiect și a contrazis regula impusă anterior de Ministerul Sănătății.
„Acest formular vizează situațiile în care acel copil manifestă simptome. Va fi completat de către părinții elevilor care prezintă simptome, nu va fi completat de către toți părinții. Dacă până luni, Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei nu se va exprima în acest sens, cu privire la existenţa unei baze legale prin care să se solicite anticipat un formular de acord, nu va avea cine să îl preia. În măsura în care vom avea o explicaţie cu privire la baza legală prin care putem să cerem aceste formulare şi celor care nu prezintă simptome, o să venim cu precizări. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu a identificat baza legală pentru a cere completarea acestui formular celor care nu prezintă simptome. Ordinul de ministru este foarte clar.”, a precizat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, potrivit digi24.ro.
Astfel, în momentul de față nu este clar cum vor proceda părinții și dacă trebuie să prezinte sau nu formularul privind acordul de testare al elevilor în școli pe data de 8 februarie sau doar în cazul în care un copil are simptome de coronavirus.
Citeste si: Ce va fi STRICT INTERZIS de luni când elevii vor merge în clase. Anunțul oficial de ultimă oră