Nelu Tataru avertizeaza ca ne asteapta o luna septembrie foarte grea, in lupta cu pandemia de coronavirus, mai ales ca urmeaza inceperea noului an scolar, dar si alegerile locale, ceea ce ar putea duce la cresterea numarului de cazuri zilnice de infectari cu COVID-19.
De asemenea, Ministrul Sanatatii a precizat ca, daca regulile si precautiile pentru prevenirea raspandirii vor fi respectate, Romania ar putea intra pe o panta descendenta a cazurilor de COVID-19 de la mijlocul lunii octombrie, conform Agerpres.
Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, avertisment important!
"Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a declarat Nelu Tataru.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
In ceea ce priveste deschiderea noului an scolar, ministrul a afirmat ca in prezent sunt 43 de localitati care au indicele de infectare peste 3 la mie, situatie in care cursurile se vor desfasura on-line.
De asemenea exista alte 14 localitati care au indicele intre 1 şi 3 la mie, ceea ce presupune un sistem de desfasurare a cursurilor in regim mixt, on-line si cu prezenta fizica, in vreme ce 2.728 localitati au indicele de infectare sub 1 la mie si se permit cursurile scolare cu prezenta in clasa. Insa in aceasta ultima situatie, se impune respectarea stricta a regulilor de distantare fizica si dezinfectie, a mai precizat ministrul Sanatatii.