Nelu Tataru, semnal de alarma: "O sa vedem ca avem dublarea sau triplarea de cazuri pe zi!"

Author: L.S.
Actualizat: 13 iul 2020, 16:40

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus.

Ministrul sanatatii, Nelu Tataru indeamna la respectarea masurilor de protejare impotriva infectarii cu coronavirus, in conditiile in care transmiterea comunitara se accelereaza in tara.

" Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun.

În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă.

Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6, 0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2, 1,4.

Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi.

Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate." , a declarat ministrul Nelu Tătaru, conform digi24.ro.

Citeste si: Doua focare de coronavirus la Buzau. Centrele de copii cu dizabilitati in ancheta epidemiologica

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Raed Arafat: "Acum sunt zile cruciale. Imi pare rau sa va zic, dar o sa inceapa controale foarte serioase"

Citeste si: Nelu Tataru, semnal de alarma, dupa ce numarul imbolnavirilor creste de sapte zile: "Sper sa nu fie al doilea val!"

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.