Neslihan Atagul, protagonista din ”Fiica ambasadorului, surprinsă în prezența unui bărbat misterios! Ce se întâmplă, de fapt, între ea și soțul ei, Kadir Doğulu

Author: Madalina Maftei
Actualizat: 30 mar 2023, 01:30

Neslihan Atagul, protagonista din ”Fiica ambasadorului, surprinsă în prezența unui bărbat misterios! Ce se întâmplă, de fapt, între ea și soțul ei, Kadir Doğulu

Neslihan Atagul a fost surprinsă în prezența unui alt bărbat, iar fanii au reacționat imediat când au văzut imaginile. Ce se întâmplă între actriță și soțul ei?

Neslihan Altagul este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia. Aceasta a cucerit și publicul din România cu rolul său în serialul ”Fiica ambasadorului”, difuzat de Kanal D, care a avut succes și a fost urmărit într-un număr foarte mare. Recent, Neslihan și-a pus fanii pe jar, după ce a apărut în prezența unui bărbat misterios.

Neslihan Atagul și Kadir Doğulu și-au spus adio

Neslihan Atagul nu este prea activă pe rețelele de socializare, însă atunci când postează ceva nou își pune fanii pe jar. În urmă cu puțin timp, actrița a postat pe Instagram, la story, mai multe filmulețe cu un bărbat misterios, iar fanii s-au dus imediat cu gândul că frumoasa turcoaică are din nou probleme în căsnicie. 

Neslihan Atagul, protagonista din ”Fiica ambasadorului, surprinsă în prezența unui bărbat misterios! Ce se întâmplă, de fapt, între ea și soțul ei, Kadir Doğulu
[Sursa: Instagram Neslihan Atagul]

Este bine cunoscut faptul că, în urmă cu ceva timp, în spațiul public au apărut mai multe zvonuri despre infidelitatea lui Kadir Dogulu, însă, celebrul actor a infirmat tot ce s-a scris în presa din Turcia, ba chiar a luat peste picior informațiile apărut.

Citeste si: Cum arată astăzi Elvan din serialul Fiica ambasadorului. Hivda Zizan Alp a trecut printr-o schimbare radicală și este mai sexy ca niciodată

Neslihan Atagul, protagonista din ”Fiica ambasadorului, surprinsă în prezența unui bărbat misterios! Ce se întâmplă, de fapt, între ea și soțul ei, Kadir Doğulu
[Sursa: Instagram Neslihan Atagul]

"Da, am trădat. Nu m-am uitat la fața iubitei mele când m-am trezit dimineața. Am trădat! Când am văzut știrea, i-am spus <<soția mea, te-am înșelat>> și am râs!",

a spus Kadir.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Motivul pentru care Claudia Puican face în fiecare zi injecții, în timpul sarcinii. Ce a descoperit artista când a făcut analizele. „Nu vreau să am complicații.”

Acum, postarea făcută publică de Neslihan a stârnit noi controverse, însă, se pare că bărbatul în compania căruia actrița a apărut este doar un prieten, nici nu se pune problema despre o nouă relație, mai ales că, în urmă cu două săptămâni, după o lungă perioadă în care nu a mai postat nimic pe rețelele de socializare, vedeta a publicat mai multe poze cu soțul ei din vacanța lor exclusivistă.

Neslihan Atagul, protagonista din ”Fiica ambasadorului, surprinsă în prezența unui bărbat misterios! Ce se întâmplă, de fapt, între ea și soțul ei, Kadir Doğulu
[Sursa: Instagram Neslihan Atagul]

Neslihan și Kadir preferă să-și țină relația departe de ochii curioșilor și să se bucure de viața de familie. Cei doi sunt căsătoriți din 2016, iar de-a lungul timpului au jucat în mai multe seriale împreună. Aceștia s-au cunoscut de platourile de filmare și s-au îndrăgosti iremediabil. 

Citeste si: Celebrul Kaan Urgancıoğlu, vacanță atipică! Iată la ce tip de călătorie a recurs carismaticul actor în această vară și ce destinație uluitoare a ales!