Luni, 5 septembrie, în prima zi din noul an școlar, premierul Nicolae Ciucă a transmis că le dorește elevilor "succes şi note bune", iar părinţilor le dă asigurări că educaţia rămâne pe lista de priorităţi a acestui Guvern.
Nicolae Ciucă, mesaj la începerea noului an școlar
Premierul Nicolae Ciucă a precizat că, prin noile legi ale Educației, Guvernul își propune să le ofere elevilor „ condițiile pentru a se dezvolta în domeniile în care se simt cei mai buni”.
"Începe astăzi un nou an școlar, moment încărcat cu emoții și speranțe atât pentru elevi, cât și pentru dascăli și părinți, care, firesc, își doresc pentru copii cele mai bune condiții de învățământ pentru a le pune în valoare calitățile și a le asigura tuturor șanse egale în viață.
Ultimii ani au fost o provocare majoră pentru întreg învățământul românesc, pandemia obligând întregul sistem la o adaptare neașteptat de rapidă la era digitală. Minusurile care au ieșit la iveală în acel context în ceea ce privește capacitatea de modernizare a învățământului românesc încercăm să le corectăm printr-o nouă abordare a sistemului educațional din România, iar schimbările pe care le-am considerat necesare, cel puțin în acest moment, se reflectă în noile legi ale educației pregătite la nivelul Guvernului.
Ceea ce ne propunem prin aceste legi este să readucem învățământul românesc în top, pentru că avem o generație tânără cu mare potențial. Copiii și tinerii români au dovedit că știu și sunt dornici să facă performanță, iar responsabilitatea noastră, ca factori decizionali, este să le oferim condițiile pentru a se dezvolta în domeniile în care se simt cei mai buni. Prin modificările pe care le propunem în materie de învățământ preuniversitar, actul educațional trebuie să țină cont de potențialul și aptitudinile elevului, pentru a-i oferi fiecăruia șansa ca drumul pe care și-l va alege în viață să fie cel în care poate performa.
Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educație. Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului școlar și susținerii copiilor din medii defavorizate. Pentru reducerea decalajelor în nivelul de pregătire avem în vederea introducerea unor programe care să ajute la consolidarea cunoștințelor.
Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul uman al României. Ca prim-ministru, rămân ferm angajat pentru concretizarea soluțiilor de sprijin pentru învățământul românesc, inclusiv prin alocarea fondurilor de care este nevoie.
Un rol extrem de important în acest proces revine și personalului din sistemul de învățământ. Avem multe exemple de oameni dedicați misiunii pe care și-au ales-o în viață, de a forma generațiile tinere, iar munca lor vedem deseori cum este răsplătită cu performanțe obținute de elevii lor în competiții de anvergură internațională.
Le mulțumesc pentru contribuția pe care o are fiecare dintre ei la recunoașterea învățământului românesc în lume, profesori și elevi deopotrivă!
La început de an școlar, vă urez, dragi elevi, succes și note bune!
Profesorilor le doresc ca activitatea didactică să le aducă cât mai multe satisfacții, iar pe părinți îi asigur că educația rămâne pe lista de priorități a acestui Guvern", a transmis Nicolae Ciucă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Citeste si: Când va avea loc prima vacanță a elevilor în anul școlar 2022-2023. Structura noului an școlar
Sorin Cîmpeanu, mesaj pentru elevi la început de an școlar
Sorin Cîmpeanu le-a urat succes elevilor în noul an școlar. Ministrul i-a încurajat pe elevi și le-a transmis că efortul lor merită, deoarece doar prin școală vor avea un viitor mai bun.
De asemenea, ministrul le-a dat asigurări profesorilor că își vor redobândi locul pe care-l merită în societate.
Citeste si: Ce tipuri de burse pot primi elevii în anul școlar 2022-2023
"Întoarcerea la școală după vacanța de vară este un moment de emoție pentru profesori, pentru elevii de toate vârstele, dar și pentru părinții și bunicii acestora. Mâine, toți părinții și bunicii care vor dori să fie alături de copii și să-i însoțească la grădiniță sau la școală o vor putea face!
Dragi elevi, data de 5 septembrie marchează începutul unei noi etape în procesul vostru de dezvoltare, etapă care aduce și noi provocări educaționale. Vă asigur că tot efortul vostru va merita, pentru că doar prin școală veți fi mai aproape de un viitor mai bun. Suntem mândri de voi și vă asigurăm că vă vom susține mereu și vom căuta cele mai bune soluții pentru a vă ajuta!
Succes în noul an școlar!
Stimați profesori, educatori și învățători, sunteți cei care pot face școala mai bună!
Vom lucra împreună pentru binele generației de mâine. Apreciez eforturile făcute și vă felicit pentru că, zilnic, sunteți și continuați să fiți un model și o sursă de inspirație pentru copii și pentru noi toți. Ne-am asumat o responsabilitate uriașă, aceea de a forma tinerii și știu că împreună vom reuși. Prin proiectele noilor legi, profesorul va redobândi locul pe care-l merită în societate. Împreună reașezăm la locul cuvenit sintagma „Ai carte, ai parte!”. Vom vedea rezultatele într-o societate în care studiile și competențele acumulate pe parcursul anilor de școală vor conta cu adevărat. Să nu uitați că influența profesorilor se extinde dincolo de clasă, în viitor!
Vă mulțumesc pentru devotamentul dumneavoastră!
Dragi părinți și bunici, fiți alături de profesorii care vă îndrumă copiii pe întreg traseul educațional! Fiți vocea care transmite încrederea și optimismul de care copiii și nepoții dumneavoastră au nevoie!
Continuați să credeți în școala românească și vă garantez că toate schimbările pe care le facem vor lucra pentru binele copiilor.
Schimbăm pentru ca școala să devină un mediu prietenos pentru toți! Facem eforturi ca în toate școlile și grădinițele să existe condiții bune pentru învățare, pentru ca fiecare copil al acestei țări să aibă acces la o educație de calitate.
În același timp, vă asigur că suntem responsabili și determinați să luăm cele mai bune măsuri pentru ca școala cu prezență fizică să se desfășoare în siguranță.", a transmis Sorin Cîmpeanu.