Nicușor Dan anunță cât vor plăti bucureștenii în această iarnă pentru încălzire. Ce diferență va fi între București și celelalte orașe ale țării

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 05 oct 2022, 23:48

Nicușor Dan anunță cât vor plăti bucureștenii în această iarnă pentru încălzire. Ce diferență va fi între București și celelalte orașe ale țării

Sursa: Istock

Nu va mai dura mult și bucureștenii vor trebui să deschidă caloriferele. Iarna este aproape, dar oamenii sunt îngroziți de frica facturilor mari care ar putea să vină, dar Nicușor Dan îi liniștește.

Nicușor Dan asigură bucureștenii că nu au de ce să își facă mari griji în ceea ce privește întreținerea din această iarnă, deoarece prețul gigacaloriei va rămâne neschimbat.

Nicușor Dan liniștește bucureștenii în ceea ce privește facturile pentru încălzire

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat că, și anul acesta, prețul gigacaloriei va rămâne neschimbat. Acesta susține că Bucureștiul are cel mai mic preț.

„De la 1 noiembrie o să avem noile preţuri pe care le va da ANRE, atât pentru producţie, cât şi pentru transport, distribuţie, deci şi pentru preţul final al gigacaloriei. Preţul total al gigacaloriei în momentul de faţă, stabilit de ANRE, este de 860 de lei, cu tot cu TVA, din care bucureştenii plătesc 350 şi primăria 510. Acesta este raportul.

De la 1 noiembrie o să avem alte preţuri.

Eu mă aştept să nu fie mai mari. În orice caz, nu o să fie mai mari pentru cetăţeni. Vom păstra aceşti 350 de lei şi vreau să menţionez că 350 este, totuşi, preţul cel mai mic din România. Adică sunt localităţi care au 400, sunt localităţi care au 500, 450, 420. 350 e cel mai mic.

Citeste si: Noutăți în privința parcărilor în Capitală. Ce trebuie să știe șoferii despre plata locurilor pe care le ocupă

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

A fost o creştere excepţională a preţului de gaz şi faţă de această creştere excepţională a preţului gazului, Guvernul a stabilit mai multe măsuri de care au beneficiat disproporţionat localităţile din România care au sisteme centralizate. Adică, Bucureştiul are 550.000 de apartamente şi a primit cam 15 milioane de lei, iar toate celelalte localităţi împreună au tot 550.000 de apartamente pe care le deservesc centralizat şi au primit cam 800 de milioane de lei”, a spus Nicușor Dan, conform Agerpres.

Primarul Capitalei susține că investițiile nu pot fi făcute din cauza lipsei banilor

Nicușor Dan a readus în discuție și investițiile care s-au dorit a fi făcute în București, dar care, din lipsa fondurilor, vor mai avea de așteptat.

„Este de acum 20 de ani împărţirea asta deficitară. Multe dintre investiţii nu s-au făcut, faptul că sunt poduri care nu au mentenanţă corespunzătoare vine din deficitul ăsta de bani.

Noi anul acesta am fi putut să facem, de exemplu, consolidarea celei de-a doua jumătăţi din Podul Grant, care este necesară, nu am avut bani.

Citeste si: Cum a reușit un șofer de TIR să rupă limitatorul de înălțime de la intrarea în Pasajul Unirii. Ruta subterană a fost închisă din nou, la doar câteva zile după ce a fost inaugurat

Am fi putut să facem consolidarea malurilor de lac din Herăstrău. Degeaba schimbăm asfaltul, dacă malul de lac alunecă, evident că aleea o să se rupă(...). Sunt lucruri pe care le-am tăiat din lista de investiţii tocmai pentru că nu avem bani. În schimb, ne-am dus către fonduri europene”, a mai spus acesta.