Marți, 25 aprilie, în apartamentul unui vecin, în Franța, a fost găsit cadavrul unui copil român de doar cinci an i, într-un sac de gunoi, la o oră de când a fost dată dispărută. Adolescentul care locuiește în apartamentul cu pricina a fost arestat și plasat în custodia poliției.
Cadavrul unui copil român, găsit într-un sac de gunoi, în apartamentul unui vecin, în Franța
Descoperirea macabră a fost făcută într-un apartament din Rambervillers, în apropiere de Épinal. Adolescentul care locuia în apartamentul cu pricina a fost arestat și, conform primarului regiunii, acesta suferă de unele tulburări psihice.
Părinții fetei, de origine română, au anunțat dispariția copilei în cursul după-amiezii zilei de 25 aprilie. La doar o oră, copila a fost găsită fără viață, în jurul orei 15:00. Primele cercetări au început imediat ce mama fetei a spus că micuța a dispărut, într-o piață, de o oră.
În jurul orei 16:00, relatează tf1info.fr, adolescentul a anunțat jandarmeria că a găsit copila, în fața casei sale. Imediat ce anchetatorii au ajuns la fața locului, au descoperit trupul neînsuflețit, într-un sac de gunoi. Distanța dintre casa familiei copilei și cea unde a fost găsită copila este de doar câteva sute de metri.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„La început au intervenit polițiștii municipali, ei sunt cei care au descoperit cadavrul, apoi au venit serviciile de urgență, au încercat să facă masaj cardiac, dar nu a fost nimic de făcut, era prea târziu din păcate”, a precizat Jean-Pierre Michel, primarul regiunii, pentru AFP.
Suspectul principal a fost arestat și plasat în custodia poliției
Adolescentul are 15 ani și, în primă fază, i-ar fi dus pe anchetatori pe o pistă falsă, oferindu-le informații despre direcția opusă decât cea unde se afla victima. Mai mult decât atât, tot el este suspectat că ar fi mutat cadavrul.
„Ce poate fi mai rău de atât, spuneți-mi, decât să pierzi un copil. Nu doresc asta nimănui, este foarte dureros. Nimic nu o poate înlocui pe fetița mea”, a spus Bianca, mamei fetei de cinci ani. „Fetița a ieșit pentru cinci minute, în fața casei și a dispărut”, a spus și Bogdan, tatăl fetei.
Adolescentul are o reputație care îl incriminează și mai mult, fiind cunoscut pentru abuzuri sexuale. „El apăruse pe teritoriu, în urmă cu câteva săptămâni și fusese plasat. Avea tendința de a dori să atragă copii mici, cu gesturi de natură sexuală”, a precizat Jean-Pierre Michel.