Oana Roman este o femeie curtată și mulți bărbați încearcă să intre în vorbă cu ea, doar că puțini sunt cei care știu cum să o facă, în așa fel încât să îi și facă plăcere să discute cu ei.
Mesajele nepotrivite pe care Oana Roman le primește, după ce s-a despărțit de Marius Elisei
Oana Roman nu a mai suportat modul în care relația ei cu Marius Elisei funcționa, așa că a decis să îi pună punct.
Oana Roman nu a fost deloc impresionată de modul în care bărbații au abordat-o, așa că a decis să le transmită un mesaj celor care au de gând să folosească aceleași replici de agățat.
„Vreau să le transmit băiețașilor care îmi scriu mesaje pe Instagram sau pe Facebook cu «Ce faci, frumoaso?», «Ce faci, păpușă?», «Ce faci, dulceață?» și alte apelative de genul ăsta, că sunt niște penibili și că le-am dat block și că o să le dau block tuturor, că nu am nevoie să-mi scrie niciun băiețaș, niciun domn și nimeni, pentru că nu mă interesează acest subiect, mi-a ajuns.
Fiica Oanei Roman are nevoie de ajutorul unui psiholog
Chiar dacă abia a împlinit nouă ani, Isa, fiica Oanei Roman, a înțeles foarte bine ceea ce se întâmplă între părinți ei și, fiind obișnuită să stea cu Marius Elisei mereu, acum, aceasta trebuie să se acomodeze cu lipsa lui.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Pentru a trece mai ușor peste cele întâmplate și pentru a nu se confrunta cu stări negative puternice, Oana Roman a decis să o ducă la psiholog, pentru a primi ajutorul de care are nevoie în astfel de situații.
Mai mult decât atât, Oana a dezvăluit că fiica ei este cea care a cerut să primească ajutor de specialitate, iar ea, bineînțeles, a fost de acord. Aceasta este convinsă că psihologul îi va face bine, deoarece îi poate spune unele lucruri pe care nu le poate vorbi cu nimeni altcineva.
Pe lângă acest lucru, și Oana face tot ceea ce poate pentru ca fiica ei să depășească momentul cât mai repede și pentru a fi afectată cât mai puțin de ceea ce se întâmplă.
Acum, Oana și fiica ei se află în vacanță, la mare, unde se distrează de minune și unde se bucură de momentele pe care le petrec împreună.