În urma unei întâlniri de lucru organizate de ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, la care au participat reprezentanți ai principalelor organizații din sectorul vegetal, s-a decis acordarea de noi ajutoare financiare destinate agricultorilor afectați.
Câți bani vor primi fermierii, din partea statului
De la 1 septembrie, statul român va implementa un program ambițios, unic în Europa, prin care va oferi fermierilor o primă de asigurare de 3.000
„În momentul de față trebuie să luăm alte măsuri urgente pentru agricultură şi îmi asum acest pachet de măsuri pe care trebuie să îl luăm începând cu 1 septembrie în Guvernul României. Am discutat şi cu colegii de la ASF, am creionat un mecanism unic în Europa prin care statul român asigură 7 milioane de hectare la secetă.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea
De ce spun acest lucru? Pentru că am făcut un fond de risc prin care se reține de la fermieri 3% din subvenția de la Uniunea Europeană, iar aplicând acest mecanism prin care practic asigurăm la secetă aceste culturi mai primim în plus de la Uniunea Europeană încă 17 milioane de euro anual. În compensare, venim cu alte sume de la bugetul de stat, astfel încât cele 7 milioane de hectare să fie asigurate de statul român”, a
declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.Ce alte ajutoare vor mai primi agricultorii români
În plus, pentru a sprijini fermierii în gestionarea dificultăților financiare, ministrul Florin Barbu a anunțat și modificări importante ale condițiilor de acordare a „Creditului Fermierului”. Printre aceste modificări se numără și suspendarea plății ratelor la creditele cu dobândă mai mare de 2% plus ROBOR, până în octombrie 2025. Această decizie vine în sprijinul fermierilor care se confruntă cu dificultăți financiare majore din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a costurilor ridicate ale creditelor.
De asemenea, fermierii ale căror culturi de primăvară au fost grav afectate de secetă și care au încheiat deja procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor, vor putea beneficia de un ajutor de până la 200 de euro pe hectar, începând cu 15 octombrie 2024. Această compensație este menită să ajute la acoperirea pierderilor și să le ofere fermierilor o oarecare stabilitate financiară în fața provocărilor climatice tot mai frecvente.
Citește și: Românii vor beneficia de ajutoarele pentru lemne și în această iarnă! Când vor intra banii pe carduri
„Ministrul i-a asigurat pe reprezentanții agricultorilor că reabilitarea și extinderea infrastructurii de irigații a României reprezintă prioritatea sa și a MADR și i-a îndemnat să se alăture Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, pentru a putea depune proiecte în vederea modernizării infrastructurii secundare de irigații, astfel încât să beneficieze de producții stabile și predictibile”, este mesajul Ministerului Agriculturii.