Noi ajutoare pentru români în anul 2024. Ce presupune Venitul Minim de Incluziune și cum poți beneficia de acest ajutor

Autor: Diana Bostan

Un nou ajutor de la stat în anul 2024

Sursa: Pexels.com

Anul 2024 vine cu vești bune pentru unii români. De la data de 1 ianuarie ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu programul denumit Venitul Minim de Incluziune.

Ce trebuie să știe românii despre programul Venitul Minim de Incluziune. Ei bine, acest program va fi lansat la data de 1 ianuarie 2024 și va înlocui ajutorul social și alocația pentru  susținerea familiei. De acest sprijin se vor putea bucura românii vulnerabili.

Noi ajutoare pentru români începând cu 1 ianuarie 2024

Familiile și persoanele singure care au o situație precară sau care fac parte din categoria românilor vulnerabili, vor putea fi incluși în programul Venitul Minim de Incluziune.

Instituirea acestui program va duce la desființarea ajutoarelor sociale și la eliminarea alocației pentru susținerea familiei.

Citește și: Veste bună pentru 2 milioane de români! Cardurile de energie vor fi valabile până la 31 martie 2024. Anunțul a fost făcut de ministrul Adrian Câciu

Programul Venitul Minim de Incluziune presupune oferirea sprijinului de incluziune și sprijinului pentru familiile cu copii.

Programul oferă sprijin în speranța de a combate sărăcia și excluziunea socială, dar își propune și sprijinirea familiilor ce au copii sub 18 ani, încurajând astfel educația acestora.

Este bine de știut că pentru a beneficia de acest program trebuie să te înscrii în sistem în perioada 1 noiembrie 2023-31 decembrie 2023. De acest program vor beneficia atât persoanele singure, cât și familiile, cu condiția ca acestea să îndeplinească toate criteriile.

Pentru a te înregistra în acest program trebuie să depui următoarele documente:

  • Actul de identitate al solicitantului și al membrilor familiei
  • Adeverințe de venit pentru toate sursele de venit.
  • Certificat de naștere pentru fiecare copil în întreținerea familiei.
  • Certificatul de deces pentru oricare membru decedat al familiei.
  • Dovada școlarizării pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 16 ani.
  • Alte documente specifice situației solicitantului/beneficiarului.

De câți bani vor beneficia cei ce sunt eligibili pentru acest program

Persoanele care nu au niciun venit pot obține suma de 275 de lei/lunar/ pe membru de familie și suma de 400 de lei în cazul persoanelor singure cu vârsta de până la 65 de ani. Familiile cu venituri lunare de până la 275 vor beneficia de suma de 107 lei în cazul familiilor cu un copil și de 214 pentru familiile cu doi copii, potrivit româniatv.net.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Vești bune pentru români! Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: „Asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate”

Familiile ce au venituri nete lunare între 276 de lei/ lună și 700 de lei/ lună vor primi 85 de lei pentru familia cu un copil, 170 de lei pentru familia cu 2 copii și 255 de lei pentru familia cu 3 copii.

În cazul familiilor cu 4 copii sau mai mulți, acestea vor primi câte 340 de lei.

Acest ajutor este oferit și familiilor monoparentale și variază în funcție de venitul net lunar, dar și de numărul copiilor ca în cazurile menționate anterior.