S-a descoperit că acesta ar fi fost băut, iar după ce i s-a făcut rău, șefii săi au chemat salvarea, însă Alexandru a decis să nu aștepte ajutorul echipajului. Acesta a mers doar 250 de metri, după care și-a găsit sfârșitul.
Citește și: Bărbatul lovit mortal de Monica Odagiu a fost înmormântat. Ce se întâmplă cu actrița în tot acest timp
Alexandru plecase de la muncă pentru că se simțea rău
Anchetatorii încep să afle tot mai multe informații ce îi pot duce la motivul care a dus la moartea lui Alexandru, iar o primă variantă s-a găsit. Bărbatul de 33 de ani a avut probleme cu alcoolul de foarte mult timp, dependența sa fiind și motivul pentru care acesta a fost concediat în repetat rânduri.
În ziua în care s-a produs accidentul, Alexandru trebuia să intre în tură la ora 14:00, la un cazinou din centrul Capitalei. Sursele anchetei spun că atunci când a venit la muncă, acesta era sub influența băuturilor alcoolice, însă mătușa bărbatului spune că acesta nu făcea excese, ba chiar a fost apreciat la locul de muncă pentru ceea ce făcea.
Șefii au observat starea în care se afla Alexandru și au decis să cheme ambulanța, la ora 14:35. Bărbatul a decis să fugă înainte ca medicii să ajungă, iar timp de aproximativ o oră și jumătate, nu se știe exact ce a făcut. În jurul orei 16:15, Alexandru se afla la 250 de metri de locul unde lucra.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Monica Odagiu l-a accidentat mortal pe Alexandru
În jurul orei 16:15, mașina pe care o conducea Monica Odagiu mergea dinspre Calea Victoriei pe strada Ştirbei Vodă. S-a apropiat de stația în care se afla bărbatul de 33 de ani, iar acesta i-ar fi apărut în față.
Alexandru a suferit un traumatism puternic cranio-cerebral şi nu a mai putut fi salvat. Institutul Național de Medicină Legală a efectuat o analiză toxicologică asupra bărbatului, iar aceasta va stabili dacă acesta consumase băuturi alcoolice sau alte substanțe.
,,Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am incercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta. Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare. Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte. Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit. Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie. Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul.", a scris actrița pe pagina ei de Facebook.
Sursa: observatornews.ro