Marți, 14 mai, reprezentanții Spitalului Foișor au anunțat că starea de sănătate a lui Florin Piersic este mai bună, parametrii biologici inflamatori înregistrând o scădere față de ziua precedentă.
Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează
Medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, a anunțat în seara de marți, 14 mai, la Medika TV, că actorul se poate ridica singur la marginea patului și cu puțin ajutor poate să se ridice și în picioare, însă cu toate acestea, marele actor
Florin Piersic a fost transferat în decursul zilei de joi, 9 mai, la Spitalul „Foișor”, unde a fost nevoie să i se înlăture proteza de la genunchi, fiind una dintre principalele cauze ale infecției care au determinat internarea acestuia de urgență.
Unitatea medicală la care a fost transferat a anunțat că actorul a început procedurile de kinetoterapie și recuperare.
„Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineaţa de 15.05.2024, de către echipa medicală, arată o evoluţie lent favorabilă. Pacientul a început procedurile de kinetoterapie si recuperare medicală”, se arată în comunicatul emis de unitatea medicală.
Citește și: Întâlnire de gradul zero! Vladimir Putin a fost invitat la Beijing de președintele Xi Jinping
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Florin Piersic: „Sunt viu! Asta datorită doctorilor”
Marele actor Florin Piersic a transmis luni, 13 mai, primul său mesaj pentru publicul larg de la internare, prin vocea medicului Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș.
„Scumpilor și prea dragilor mei, celor care m-ați purtat in gândurile voastre, m-ați înconjurat cu atâta grijă si iubire, acum când tocmai s-a terminat Săptămâna Mare, va spun Hristos a Înviat!
Cu aceasta ocazie, va dau și o veste: „sunt viu” și asta datoria minunaților doctori care mă îngrijesc. Mă amuză cand văd la premiile Oscar cum vin actorii premiați cu un pomelnic de mulțumiri, dar astăzi chiar vreau sa ii pun fiecăruia medalia inimi mele in piept. Mă refer la Prof. Dr. Adrian Molnar, Dr. Horia Roșianu, Dr. Florin Crișan, Dr. Raed Arafat, Prof. Dr Streinu Cercel. Dr. Adrian Marinescu, eroii mei- Dr. Șerban Dragosloveanu și Dr. Denisa Anastase, împreună cu Dr. Adelina Moise, cea care m-a trimis în lumea viselor in timpul operației, dar…m-a și adus înapoi.
Vă iubesc pe toți, oameni buni și va copleșesc cu recunoștința mea! Tineti-ma aproape, pentru că mai am de spus multe povesti minunatului meu public.
Florin Piersic”, a fost mesajul transmis de marele actor de pe patul de spital.