Inițial, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au declarat că tânăra ar fi fost victima unui accident, însă investigațiile declanșate de Poliția ucraineană conturează un scenariu mult mai sumbru, cel al traficului de persoane.
Ce au transmis autoritățile despre cazul tinerei aruncate pe un drum din Dubai
Maria Kovalchuk, originară din Liov, a dispărut la începutul lunii martie. Familia și prietenii au alertat autoritățile după ce aceasta nu a mai dat niciun semn de viață, iar o săptămână mai târziu, a fost descoperită în stare gravă, abandonată pe un drum.
Potrivit unui comunicat al Poliției Naționale din Ucraina, cazul Mariei Kovalchuk este investigat sub suspiciunea de trafic de persoane. Anchetatorii ucraineni au deschis o procedură penală separată, în timp ce autoritățile din Dubai continuă propriile cercetări. Din cauza sensibilității cazului, poliția ucraineană a evitat să ofere detalii suplimentare despre desfășurarea anchetei.
Tânăra a fost identificată în urma eforturilor Ministerului de Externe ucrainean, care a intervenit după ce familia i-a raportat dispariția. Pe 20 martie, Consulatul Ucrainei din Dubai a fost informat despre cazul ei și a colaborat cu poliția locală pentru a o localiza.
Pe 12 martie, Maria fusese deja internată într-un spital din Dubai, unde medicii au confirmat severitatea rănilor suferite.Autoritățile din Dubai susțin că Maria s-ar fi rănit în urma unei căderi de la înălțime, pe un șantier interzis publicului. Această ipoteză este contestată de familie, care susține că tânăra ar fi fost victima unei rețele de trafic de persoane. Mama fetei, Anna Kovalchuk, a venit din Norvegia pentru a fi alături de fiica ei și a declarat că nu poate comenta detalii despre caz, dar nu crede în varianta oficială prezentată de autorități.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele trebuie să știe asta! Noi reguli în 2025 pentru cardurile de alimente. Când se vor livra banii
Cu ce teorie vin apropiații Mariei Kovalchuk
Dispariția Mariei ridică suspiciuni serioase. Pe 9 martie, tânăra a informat apropiații că a fost invitată la o petrecere într-un hotel din Dubai.
Promotorul care ar fi organizat petrecerea susține că nu a văzut-o pe Maria la eveniment, deși există informații că tânăra ar fi fost abordată de doi bărbați care s-au prezentat drept „reprezentanți ai
unei agenții de modelling”. Această declarație nu a fost confirmată de autorități, însă apropiații fetei cred că ar putea fi o pistă crucială în anchetă, potrivit sursei citate.Citește și: Criminala care a omorat o femeie de origine romana intr-un mall din Emiratele Arabe, a fost executata!
Cazul a atras atenția asupra riscurilor la care sunt expuse tinerele din mediul online, mai ales în locuri precum Dubai, unde există speculații legate de petreceri controversate, în care influencerițele sunt recrutate sub pretextul unor oferte de modelling, dar ajung să fie supuse unor abuzuri extreme.
Autoritățile din Emiratele Arabe Unite continuă investigațiile pentru a afla adevărul despre ceea ce s-a întâmplat cu Maria Kovalchuk, în timp ce Poliția ucraineană încearcă să stabilească dacă aceasta a fost victima unui caz de trafic de persoane. Ancheta rămâne deschisă, iar detalii suplimentare ar putea ieși la iveală în perioada următoare.