Noi reglementări fiscale aduse în favoarea vânzătorilor de locuințe! Datoriile vor putea fi achitate după tranzacție

Author: Andrei Costanda

Vânzătorii de case vor putea să-și achite datoriile și după tranzacție

Sursa: Pexels

Certificatul fiscal de la ANAF pentru vânzarea locuințelor nu mai obligă vânzătorii să își achite datoriile înainte de tranzacție, ci permite plata acestora din sumele obținute în urma vânzării.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus clarificări importante în legătură cu certificatul fiscal necesar pentru vânzarea bunurilor imobile, subliniind că vânzătorii nu vor fi obligați să își achite datoriile către buget înainte de vânzare, ci pot efectua plata din sumele obținute în urma tranzacției.

Certificatul fiscal nu mai obligă achitarea datoriilor

Această măsură este menită să simplifice procesul de vânzare pentru persoanele fizice și juridice care au datorii la bugetul de stat.

Marcel Boloș a declarat că măsura nu interzice vânzarea bunurilor și terenurilor, ci facilitează plata datoriilor fiscale.

„Odată cu vânzarea acestor bunuri sau clădiri sau terenuri, are loc și plata impozitelor și taxelor. Regula fiind deja aplicabilă pentru primării- nu-ți poți vinde un bun sau un teren decât dacă ai certificatul de impozite și taxe locale cu zero sume datorate bugetului local.

Propunerea noastră este să permitem ca, odată cu vânzarea bunului, să fie plătite și taxele și impozitele”, a explicat ministrul Finanțelor.

Conform noilor reglementări, la momentul vânzării unui imobil sau teren la notar, vânzătorul va trebui să își achite datoriile din prețul obținut.

„În momentul vânzării la notar, dacă ai datorii față de buget, trebuie să le achiți din prețul bunului pe care l-ai vândut. La notar are loc tranzacția cu numerar de obicei și acolo, fie cu ordin de plată sau cum se întâmplă din punct de vedere al operațiunii derulate la notar, la acel moment trebuie achitate și impozitele și taxele. Nu înainte, cum s-a vehiculat, ci deodată cu vânzarea bunului”, a detaliat Marcel Boloș.

Citește și: Ajutor pentru mamele vulnerabile până în 2027: Ce produse vor putea achiziționa acestea și care sunt regulile pentru a putea intra în posesia banilor

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Certificatul fiscal de la ANAF pentru vânzarea locuințelor nu mai obligă vânzătorii să își achite datoriile înainte de tranzacție
[Sursa: Click!]

Citește și: Scandal în Liga Campionilor: Doi arbitri VAR au fost arestați în stare de ebrietate chiar înaintea meciului dintre Dinamo Kiev și Glasgow Rangers

Noile reglementări voi intra în vigoare de la 1 octombrie

În practică, acest lucru înseamnă că atunci când se prezintă ordinul de plată la notar, vânzătorul va prezenta două ordine de plată: unul pentru prețul de vânzare al bunului și un altul pentru achitarea impozitelor și taxelor pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.

Ministrul Finanțelor a precizat că data de 1 octombrie a fost agreată cu antreprenorii români ca termen pentru intrarea în vigoare a acestei măsuri.

„Intenția noastră este să intre în vigoare cât mai curând posibil. Pe discuțiile cu mediul de afaceri, după ce a agreat acest mecanism, la 1 octombrie să intre în vigoare. De ce? Pentru că avem creanțe neîncasate la buget în valoare de 175 de miliarde de lei ale persoanelor fizice și juridice. În perioada anilor 2021-2023, am avut 51 de miliarde de lei creanțe bugetare care s-au adunat la bugetul general și am încasat 7 miliarde de lei”, a subliniat Marcel Boloș.

Ministrul a evidențiat importanța acestei măsuri în contextul necesității de a colecta veniturile bugetare și de a menține controlul asupra deficitului bugetar. Totodată, el a menționat că această măsură nu va fi aplicată și companiilor, cu reprezentanții cărora Ministerul Finanțelor este în dialog pentru a discuta modificările legislative.

Noua reglementare aduce astfel claritate și flexibilitate în procesul de vânzare a bunurilor imobile, permițând vânzătorilor să își achite datoriile fiscale din sumele obținute în urma vânzării, facilitând astfel tranzacțiile și contribuind la colectarea eficientă a veniturilor la bugetul de stat.