Începând de luni, 14 august 2023, Calea Floreasca şi strada Radu Beller vor deveni străzi cu sens unic, conform anunțului făcut de Nicuşor Dan, pe Facebook.
Modificări importante la benzile de pe anumite străzi din Capitală
De la ora 09:00, pe 14 august, Calea Floreasca va fi stradă cu sens unic pe direcția șoseaua Ștefan cel Mare- intersecția Calea Floreasca cu strada Ceaikovski.
Nicușor Dan a anunțat că autobuzele STB vor merge pe benzile special destinate transportului în comun dinspre strada Ceaikovski către şoseaua Ştefan cel Mare. Pe același sens de mers se va regăsi și pista pentru biciclete.
Citește și: Amenzi usturătoare pentru șoferii care fac asta! Penalitățile pot depăși și 5.000 de lei
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Mijloacele de transport STB vor merge pe banda destinată de la Piața Dorobanți spre bulevardul Mircea Eliade și, pe același sens de mers, bicicliștii vor circula pe pista special amenajată.
Administrația Străzilor București a făcut lucrări de frezare, asfaltare, creare de benzi unice pentru autobuz, trasare a marcajelor rutiere conforme și a locurilor de parcare, a covoarelor verzi pentru pistele de biciclete și a montat semne de circulație, conform primarului general al Capitalei.
Lista completă a modificărilor
„Începând de luni, 14 august, ora 9:00, Calea Floreasca și str. Radu Beller devin străzi cu sens unic
- Calea Floreasca devine sens unic de circulație pe direcția Șoseaua Ștefan cel Mare către intersecția Calea Floreasca cu strada Ceaikovski.
- Autobuzele STB vor circula pe banda specială pentru transportul în comun dinspre Str. Ceaikovski spre Șoseaua Ștefan cel Mare. Pe același sens va fi și pista pentru biciclete.
- Strada Radu Beller devine sens unic dinspre Bd. Mircea Eliade spre Piața Dorobanți.
- Autobuzele STB vor circula pe banda dedicată de la Piața Dorobanți către Bd. Mircea Eliade. Pe același sens vor circula și bicicletele, pe pista special creată.
- Pentru implementarea noilor reglementări de trafic, Administrația Străzilor București a executat lucrări de frezare, asfaltare, creare de benzi unice pentru autobuz, trasare a marcajelor rutiere corespunzătoare și a locurilor de parcare, a covoarelor verzi pentru pistele de biciclete și a amplasat semnele de circulație specifice”, a transmis Nicușor Dan, pe pagina lui personală de Facebook.