Militarii americani sosiți în Polonia sunt conduși de generalul Christopher Donahue, ultimul militar american ce a părăsit Kabulul atunci când forțele NATO s-au retras din Afganistan.
Circa 1.700 de militari americani, majoritatea aparținând Diviziei 82 Aeropurate, vor fi relocați de la Fort Bragg, Carolina de Nord, în Polonia, informează digi24.ro.
Poza cu generalul Gonahue urcând în avion a făcut înconjurul planetei, fiind publicată pe rețelele de socializare.
„Contribuția noastră aici, în Polonia, arată solidaritatea noastră cu toți aliații noștri din Europa și, evident, în această perioadă de incertitudini, știm că împreună suntem mai puternici”, a declarat duminică generalul Donahue.
Trupe militare americane urmează să sosească și în România, ca parte a planului SUA de a întări prezența militară în Europa de Est. Decizia de a trimite trupe americane în Europa de Est, luată de președintele Joe Biden, a venit în urma escaladării tensiunilor dintre Rusia și Ucraina.
Circa 130.000 de soldați ruși sunt masați la granița cu Ucraina, acolo unde Moscova a trimis și echipament militar.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Ucraina își mărește armata! Rusia are peste 100.000 de soldați la granițe
Joe Biden: Cred că Putin va invada Ucraina
Președintele american Joe Biden e de părere că Vladimir Putin va lua decizia de a ataca Ucraina. Într-o convorbire telefonică purtată cu omologul ucrainean, Volodymyr Zelensky, Biden i-a transmis acestuia să se pregătească de "impact".
„Nu sunt atât de convins că președintele Putin este sigur de ceea ce va face. Cred că va intra în Ucraina. Trebuie să facă ceva”, a declarat președintele american Joe Biden.
„Încearcă să-și găsească locul în lume între China și Occident. Dar dacă fac cu adevărat ceea ce sunt capabili să facă cu forțele masate la granița Ucrainei, va fi un dezastru pentru Rusia. Aliații și partenerii noștri sunt gata să impună sancțiuni severe și semnificative împotriva economiei sale”, a mai declarat președintele SUA.
Rusia a negat constant că ar avea de gând să invadeze Ucraina. „Sunt convins că nu există riscul unui război pe scară largă în Europa sau oriunde altundeva în lume. Nu avem în intenţie niciun fel de măsuri agresive. Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina”, a declarat vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov, negociatorul şef al Moscovei în relația cu SUA pe tema problemelor de securitate.