După ce a participat în emisiunea „Casa iubirii”, unde a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu Patrick, Nona vrea, acum, să se focuseze pe cariera ei.
Ce făcea Nona înainte de „Casa iubirii”
Nona și Patrick și-au continuat relația și în afara show-ului, însă, în cele din urmă cei doi s-au despărțit, luând-o pe drumuri separate.
După despărțirea de Patrick și revenirea acestuia în concurs, fosta concurentă a show-ului matrimonial este pregătită să revină la viața pe care o avea înaintea competiției, fiind hotărâtă să-și reia activitatea profesională.
Până acum doi ani, Nona tatua buze și sprâncene, aceasta dezvoltând o adevărată pasiune pentru respectiva activitate. Însă, în perioada în care a participat la „Casa iubirii”, pentru a-și găsi sufletul pereche, tânăra și-a lăsat pe plan secund meseria.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Nona este pregătită să ia lucrurile de la zero
Totuși, recent, fosta concurentă a făcut un anunț foarte important în acest sens, transmițând, prin intermediul unui clip postat pe pagina ei personală de Tik Tok, faptul că este gata să-și reia activitatea profesională, invitând fetele din online să-i fie modele.
„După o lungă pauză de doi ani de zile, astăzi a fost prima dată când am deschis mașina mea de tatuat. Am foarte mari emoții, cred că a venit timpul să îmi reiau activitatea pentru că mă simt foarte bine când fac acest lucru și da, de săptămâna viitoare vreau să îmi iau câte o fată doritoare ca model, până îmi refac mâna. Voi activa gratuit”, a transmis Nona, potrivit WOWbiz.
După ce, un timp, va profesa de acasă, dorința cea mare a Nonei este să-și deschidă propriul salon de tatuat sprâncene și buze.
„Mă simt plină de emoții. Îmi pare foarte rău pentru că am avut o pauză foarte mare. Voi aștepta propuneri din partea voastră. Să aibă fetele peste 18 ani. Voi activa acasă, după cred, cu ajutorul Domnului, deschidem și salon. Cred că mă veți ajuta să alegem și locația împreună. Fetele care au peste 18 ani își doresc buze, sprâncene, sunt aici”, adaugă tânăra.