"Noua Casă 2021. Care sunt condițiile și cu ce se deosebește față de vechiul ”Prima Casă”

Autor: Denisa Avram
Actualizat: 21 iul 2022, 10:45

Programul Prima casa a fost modificat. Astfel, în 2021 va fi înlcouit de iniţiativa Noua Casă.

Programul Noua Casa va lua locul schemei de finanţare prevăzută de Prima casă.  Ambele prograe sunt menite să faciliteze achiziţionarea de locuinţe prin credite de la stat. Iată ce condiţii trebuie să îndeplinească românii care doresc să se înscrie în Programul prima Casă.

Programul Prima Casă 2021,  modificat 

Programul Prima Casa a devenit Nouă Casă, după o hotărâre de guvern în 2020.

A doua sesiune de finanțare va avea loc în acest an, 2021.  Programul “Noua Casa”   are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la cumpărarea unei locuințe prin obţinerea unui credit garantate de stat, după cum se spune în  Ghidul programului.

Programul Noua Casă se adresează persoanelor care își cumpără pentru prima oară o locuință. Schema de finanţare le oferă cea mai accesibilă soluție pentru cumpărarea sau construcția unei locuinţe, datorită avansului minim scăzut.

Citeste si: Cine sunt angajatii care au salariu de 10.000 de lei pe luna, in Romania! Ministrul Transporturilor, primele declaratii

Cine poate beneficia de Programul “Noua Casă”

Cei care pot beneficia de creditul "Noua Casă" trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- nu dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință indiferent de modul si de momentul in care a fost dobandita, sau
- dețin în proprietate exclusivă sau împreuna cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândită prin orice alt mod

decât prin Programul Noua Casă, în suprafața utilă mai mica de 50mp;
- achizitioneză o singură locuinţă printr-un credit acordat si garantat in conditiile Programului;
- are calitatea de imprumutat in raport cu banca respectivă.

La BRD, spre exemplu, se acceptă o gamă largă de venituri precum: salarii, pensii, dividende, drepturi de autor, chirii, venituri din activități independente. Poți obține o sumă mai mare dacă aduci și veniturile a maximum 3 co-împrumutați, spune banca.

Citeste si: Schimbare de ultimă oră la CASS în 2021. Oamenii fără venituri vor trebui să plătească mai mult la asigurările de sănătate

Ce avans se plătește pentru programul "Noua Casă"

Prin Noua Casă se acordă o perioadă de creditare de maxim 30 de ani, mai exact 360 rate lunare. Dobanda percepută de bănci este una variabilă pe toată perioada, cu indicele IRCC+ 2%.

În ceea ce priveşte avansul:
- minim 5% din pretul de achizitie pentru toate categoriile de locuinte, in cazul in care acesta este de max. 70.000 EUR (echivalent in lei, la cursul BNR valabil la data semnarii antecontractului de vanzare-cumparare);
- minim 15% din pretul de achizitie a locuintelor noi, in cazul in care acesta este cuprins intre 70.001 EUR si 140.000 EUR (echivalent in lei, la cursul BNR valabil la data semnarii antecontractului de vanzare-cumparare).

Câți bani garantează statul pentru Noua Casă 2021

Prin programul Noua Casă se poate achiziţiona o locuinta finalizată, nouă sau veche. Locuinţa nouă prevăzută de program implică o locuinta receptionata la terminarea lucrarilor cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii finantarii sau locuinta supusa unor lucrari de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic receptionata la terminarea lucrarilor cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii finantarii garantate.

Statul oferă un procent de garantare de 60% pentru locuințele noi şi 50% pentru locuintele vechi.

Plafoane Maxime ale Garanțiilor:

1) Garantie in nume si cont stat de pana la 60% pentru creditele pentru locuinte noi, de pana la 140.000 de mii de euro. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de 15%;

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

2) Garantie in nume si cont stat de pana la 50% pentru credite pentru locuinte noi de pana la 70.000 de euro. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de 5%;

3) Garantie in nume si cont stat de pana la 50% pentru credite pentru locuinte vechi de pana la 70.000 euro. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de 5%.

Ce documente sunt necesare pentru Noua Casă în 2021

Dacă ești salariat și ai veniturile înregistrate la ANAF, unele bănci nu vor mai cere adeverința de venit. Dacă informațiile recuperate de la ANAF sunt incomplete sau nu sunt înregistrate, oficialii băncii îți vor solicita documente justificative de venit.

După aprobarea finanțării, bancă, transmite către FNGCIMM solicitarea de garantare/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicații web, puse la dispoziție de către FNGCIMM și atașează în aplicație următoarele documente:

• Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare și Promisiunea de garantare dacă este cazul;
• Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum și al soțului/soției, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriți, din copie certificata;
• Declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
• Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătura privată cu data certă;
• Extras de carte funciară privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitării de garantare;
• Certificatul de eficientă energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficientă energetică;
• În cazul acordării unei promisiuni de garantare se atașează și promisiunea unilaterală de creditare emisă de către Bancă;
• În cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate din cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului și pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.

Citeste si: Beneficii pentru cei care lucrează de acasă. Vor primi bani din partea companiilor, pentru plata utilităților!

Ce paşi trebuie urmaţi la bancă

După semnarea antecontractului de vânzare cumpărare banca va solicita documente de venit, dacă este cazul, dar şi documentele aferente imobilului ce urmează să fie achiziționat sau construit. Dacă locuința nu este finalizată se paote solicita o promisiune de garantare, valabila 18 luni prin care se poate rezerva plafon Noua Casă.

Verificarea documentației și aprobarea finală a creditului

În această etapă se analizează documentele de proprietate, se face evaluarea imobilului ce va fi adus în garanție, se realizează analiza financiară și dacă totul este OK, se obține aprobarea finală a creditului din partea băncii.

Aprobarea creditului la FNGCIMM

După ce creditul este aprobat de către bancă, aceasta transmite către FNGCIMM solicitarea de garantare credit însoțită de documentele necesare. FNGCIMM aprobă solicitarea, în limita plafonului disponibil și transmite băncii contractele de garantare.

Citeste si: Ministrul de Finanțe, anunț important pentru toți românii: „Salarii, pensii...” Care este situația financiară a României?

Semnarea contractelor

Contractele de vânzare-cumparare, credit, de garantare și ipotecă vor fi semnate la o dată convenită de comun acord cu reprezentanţii băncii.

Mai multe detalii cu privire la programul Noua Casă pot fi găsite pe site-ul FNGCIMM aici. 

Citeste si: Premierul Florin Cîţu, anunț important pentru toți românii: „Se prelungesc măsurile active până la 30 iunie 2021.”