Noua lege a pensiilor urmează să intre în vigoare de la data de 1 ianuarie 2024 și vine cu noi modificări importante pentru milioane de români, dar și pentru pensionari. Președintele Casei de Pensii, a vorbit despre modificările care trebuie efectuate la noua Lege a pensiilor
Ce spune Daniel Baciu despre modificările aduse Legii pensiilor?
Daniel Baciu, Președintele Casei de Pensii, a vorbit despre modificările care trebuie efectuate la noua Lege a pensiilor.
Daniel Baciu a declarat că: „Această lege – 263 – a fost modificată de foarte multe ori. De fiecare dată, modificarea care a avut loc a produs efecte pe viitor, neavând retroactivitate, astfel încât aceste beneficii care s-au introdus de-a lungul timpului au fost în favoarea unor categorii de pensionari și în defavoarea celorlalte categorii de
Citește și: Ce vor păți cei care au ieșit la pensie după 2021? Mai mulți români ar putea fi afectați de noile prevederi
Trebuie introdusă o nouă formulată de calcul, atât pentru pensiile noi, care intră în plată, cât și pentru pensiile actualmente în plată. În primul rând, această formulă de calcul trebuie să elimine indicele de corecție.
Președintele Casei de Pensii a ținut să mai precizeze că: „Trebuie să avem niște parametri foarte clari, când vorbim despre această indexare a pensiilor și să se evite indexările ad-hoc. Practic, aceste indexări să fie foarte clare și foarte previzibile.
Vorbim despre reducerea semnificativă a pensiilor anticipate. Și aici nu mă refer la pensiile anticipate ca o categorie de pensii din sistemul public, ci mă refer la faptul că întrunitorul unor condiții speciale de muncă, condiții deosebite de muncă – există niște beneficii pentru aceste persoane care au lucrat în aceste condiții grele de muncă.
În momentul de față, această reducere este de până la 13 ani. Deci, dacă discutăm despre vârsta standard de pensionare, se pot pensiona și la 52 de ani. Și vrem să avem o legislație foarte clară privind și aceste locuri de muncă grea, în condiții deosebite și condiții speciale, astfel încât să se știe foarte clar cine îndeplinește aceste condiții pentru a ieși cu aceste reduceri aferente acestor condiții grele de muncă.
Pentru că în prezent avem foarte multe procese pe rol, tocmai pe această legislație privind grupele de muncă și trebuie să rezolvăm și această problemă, iar noua legislație să fie foarte clară și predictibilă”.
Citește și: Modificări la noua Lege a pensiilor. Cine va primi, din toamnă, bani în plus la pensie
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
De ce documente aveți nevoie pentru recalcularea pensiei?
Persoanele care doresc să ceară recalcularea pensiei au nevoie de următoarele documente:
- cererea;
- cuponul de pensie;
- carnetul de muncă în original și copie, cu perioada solicitată;
- cartea/buletinul de identitate în original și copie. Țineți cont că cererea trebuie să fie trimisă prin e-mail, iar în mesaj trebuie să incluzi un număr de telefon la care poți fi contactat ulterior.
Astfel, pensionarii pot cere recalcularea pensiei în orice moment, prin depunerea unei cereri la Casa de Pensii. Este de remarcat că, potrivit autorităților, recalcularea pensiei poate conduce doar la o creștere a acesteia.
Pentru ca pensiile să poată fi recalculate, se iau în considerare veniturile și stagiile de cotizare, precum și perioadele asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege, împreună cu alte documente care pot modifica drepturile de pensie ce nu au fost valorificate la stabilirea pensiei inițiale.
Recalcularea pensiei poate fi cerută doare de către o anumită categorie de pensionari și anume: cei care au realizat stagiu de cotizare după deschiderea dreptului la pensie pentru limita de vârstă și cei care au continuat să lucreze după împlinirea vârstei de retragere și apoi au ieșit la pensie.
Sursă: ziarulunirea.ro