Noua lege a pensiilor a fost finalizată. Ce români pot ieși mai devreme la pensie și cine se va bucura de cele mai mari majorări ale veniturilor

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 02 nov 2023, 09:19

Noua lege a pensiilor

Sursa: freepik.com; pexels.com

Noua lege a pensiilor este gata. Aceasta prevede mai multe modificări în ceea ce privește acordarea veniturilor celor vârstnici.

Noua lege a pensiilor a fost în lucru timp de luni bune, fiindu-i aduse mai multe modificări, prin care să fie egalizat sistemul actual de pensii, întrucât existau inechități foarte mari între veniturile seniorilor din țara noastră.

Cine se va putea pensiona înainte de termen

O modificare esențială a formulei a pensiilor după care vor fi calculate pensiile constă în faptul că vor fi adăugate la veniturile bătrânilor plata cu ora, cel de al treisprezecelea salariu și premiile obținute, pentru care s-au plătit taxe la stat.

De asemenea, prin noua lege, femeile vor putea să iasă la pensie cu 6 luni înainte de termenul stabilit, în funcție de numărul de copii. Fiecare copil născut trebuie să fie îngrijit minimum până la 16 ani.

Spre exemplu, dacă o femeie are trei copii, aceasta va putea să se pensioneze cu 18 luni, adică cu un an și jumătate, mai devreme.

„Femeile cu mai mulți copii beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil pe care îl îngrijesc cel puțin până la 16 ani.

Practic, dacă vorbim, de exemplu, despre o femeie care are 2 copii i se reduce vârsta standard de pensionare cu 1 an, iar dacă are 7 copii sau mai mult, vârsta de pensionare se reduce cu până la 3 ani și 6 luni.”,

a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Raul Giuglea.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Vești bune pentru pensionarii din România! Pensiile vor crește de două ori în anul 2024. Anunțul făcut de premierul Ciolacu

Ce alte modificări vin prin noua lege

Însă, anumite aspecte, care erau luate în calcul până acum, urmează să fie eliminate, prin noua lege. Astfel, anii petrecuți în facultate sai în armată nu vor mai fi puși la socoteală. Totodată, și persoanele care au lucrat în condiții periculoase au parte de modificări în ceea ce privește vârsta de pensionare, aceasta putând fi redusă cu maximum 10 ani.

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2024. Aceasta va remedia inegalitățile din sistemul actual de pensii.

Conform calculelor specialiștilor, începând cu anul viitor, românii care se vor bucura de măriri considerabile la pensii sunt bărbații care s-au retras din activitate înainte de 2015 și femeile care au un stagiu de cotizare ce depășește 25 de ani.

„Vor avea parte de majorări de pensii persoanele care au avut venituri de natură salarială care nu au făcut parte din baza de calcul, veniturile care au reprezentat sporuri pentru diferite situații.”, a declarat Doina Pârcălabu, fosta șefă a Casei de Pensii.

Citește și: Noua lege a pensiilor. Cu cât se poate reduce vârsta de pensionare?