Aceste modificări, care vor fi aduse prin noua lege a pensiilor, au impact asupra unor categorii distincte de persoane și redefinesc regulile și condițiile de pensionare.
Ce români se pot pensiona mai devreme
Potrivit noilor reglementări, există două categorii de români care pot ieși la pensie înainte de vârsta standard, dar cu condiții specifice. Prima categorie îi include pe cei care au lucrat în condiții deosebite sau speciale.
„Absolut toate dosarele de pensie, indiferent de legea pe care s-a ieșit, pentru toate se va face recalcularea.
Dacă ai avut patru luni pe an de condiții deosebite, vei beneficia de acestea, dacă a fost încadrat locul de muncă altfel și dacă angajatorul a plătit. Dacă nu a plătit, situația este interpretabilă. Dar atât pentru condiții speciale cât și pentru cele deosebite, am reținut beneficiile”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Ce români sunt afectați de modificările noii legi a pensiilor
Însă, alți români care, până în prezent, puteau ieși la pensie anticipată, fără penalizare, se confruntă, acum, cu schimbări în privința acestui drept. Noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, schimbă condițiile de pensionare anticipată pentru locuitorii din zonele afectate de poluare. Astfel, este eliminată posibilitatea de a ieși la pensie cu doi ani înainte de vârsta standard fără a fi penalizați.
„Conform Legii 263/ 2010, locuitorii din zonele cu poluare remanentă puteau beneficia de acordarea unei pensii anticipate parțiale, fără penalizare, dacă solicitau acest tip de pensie cu cel mult doi ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.
Prin legea 360 din 2023, adică noua lege a pensiilor, a fost eliminat acest tip de pensie și mă refer la pensia anticipată parțială. Drept urmare, aceste prevederi nu se vor mai aplica începând cu 1 septembrie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Brașov, Bogdan Naferică, citat de ziare.com.
Chiar dacă noile reglementări pot genera îngrijorări și confuzie în rândul oamenilor, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, subliniază că obiectivul principal este să se asigure că pensionările se fac conform principiului echității sistemului public de pensii.
„Referitor la acele condiții impuse de Comisia Europeană privind eliminarea unor facilităţi privind pensia anticipată, acestea nu se referă la categoria strictă de pensionare anticipată prevăzută în sistemul public de pensii, ci se referă la pensionarea mai devreme a unor beneficiari de pensie.
Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipată, ci încercăm să evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii”, a transmis Daniel Baciu, conform stiripesurse.ro.