Noua lege a pensiilor îi privează pe români de unele beneficii! Anumiți cetățeni vor fi obligați să lucreze doi ani în plus pentru pensie

Author: Diana Ghita

Ce români trebuie să mai lucreze încă doi ani pentru a se putea pensiona

Sursa: shutterstock; pexels

Noua lege a pensiilor vine cu schimbări pentru milioane de români, întrucât impune o perioadă mai îndelungată de muncă pentru a se evita penalizările la pensionare.

Aceste modificări, care vor fi aduse prin noua lege a pensiilor, au impact asupra unor categorii distincte de persoane și redefinesc regulile și condițiile de pensionare.

Ce români se pot pensiona mai devreme

Potrivit noilor reglementări, există două categorii de români care pot ieși la pensie înainte de vârsta standard, dar cu condiții specifice. Prima categorie îi include pe cei care au lucrat în condiții deosebite sau speciale. Aceștia beneficiază de adăugarea a patru, respectiv șase luni la stagiul de cotizare, în funcție de tipul și durata muncii efectuate. A doua categorie se referă la bărbații care au acumulat un stagiu de cotizare de 40 de ani și pot ieși la pensie la vârsta de 60 de ani.

„Absolut toate dosarele de pensie, indiferent de legea pe care s-a ieșit, pentru toate se va face recalcularea.

Indiferent de legea pe care s-a ieșit, se vor aplica prevederile legii 360 și se va aplica formula de calcul. Este important de știut că nu se acordă beneficii la beneficii. Punctele de stabilitate se obțin doar pentru perioadele contributive.

Dacă ai avut patru luni pe an de condiții deosebite, vei beneficia de acestea, dacă a fost încadrat locul de muncă altfel și dacă angajatorul a plătit. Dacă nu a plătit, situația este interpretabilă. Dar atât pentru condiții speciale cât și pentru cele deosebite, am reținut beneficiile”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii.

Singurii care se pot pensiona mai devreme sunt cei care au lucrat în condiții deosebite sau speciale
[Sursa: shutterstock]

Citește și: Șeful Casei de Pensii explică noua formulă de calcul a pensiilor. Câți bani va primi un român cu grupa a doua de muncă, după recalculare

Ce români sunt afectați de modificările noii legi a pensiilor

Însă, alți români care, până în prezent, puteau ieși la pensie anticipată, fără penalizare, se confruntă, acum, cu schimbări în privința acestui drept. Noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, schimbă condițiile de pensionare anticipată pentru locuitorii din zonele afectate de poluare. Astfel, este eliminată posibilitatea de a ieși la pensie cu doi ani înainte de vârsta standard fără a fi penalizați.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Conform Legii 263/ 2010, locuitorii din zonele cu poluare remanentă puteau beneficia de acordarea unei pensii anticipate parțiale, fără penalizare, dacă solicitau acest tip de pensie cu cel mult doi ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Prin legea 360 din 2023, adică noua lege a pensiilor, a fost eliminat acest tip de pensie și mă refer la pensia anticipată parțială. Drept urmare, aceste prevederi nu se vor mai aplica începând cu 1 septembrie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Brașov, Bogdan Naferică, citat de ziare.com.

Citește și: Veste bună pentru românii cu studii superioare! Câți bani în plus primesc la pensie cei cu facultate și master

Chiar dacă noile reglementări pot genera îngrijorări și confuzie în rândul oamenilor, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, subliniază că obiectivul principal este să se asigure că pensionările se fac conform principiului echității sistemului public de pensii.

„Referitor la acele condiții impuse de Comisia Europeană privind eliminarea unor facilităţi privind pensia anticipată, acestea nu se referă la categoria strictă de pensionare anticipată prevăzută în sistemul public de pensii, ci se referă la pensionarea mai devreme a unor beneficiari de pensie.

Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipată, ci încercăm să evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii”,  a transmis Daniel Baciu, conform stiripesurse.ro.