UPDATE 17 decembrie 2020
Potrivit Noului Mers al Trenurilor, care a intrat in vigoare la data de 13 decembrie, intre Brașov și București va circula cel mai rapid tren din ultimele patru decenii între cele două orașe, iar de la Brașov la Constanța va circula un tren care face sub 4 ore și jumătate.
Totodata, CFR Calatori a anuntat ca vor circula câteva trenuri vor avea mers de Intercity, însă vor figura în Mersul Trenurilor ca InterRegio ceea ce este un lucru imbucurator pentru pasageri, fiindcă biletele de IC ar fi fost cu
Pe ruta Brașov-Constanța sunt 391 km, iar acest tren și perechea sa vor face doar două opriri, la Predeal și la București Nord. Cert este că va fi un tren rapid. Se menține trenul IR 1586 care va pleca din Constanța la 5.30, dar va ajunge în 5 ore și 15 minute la Brașov, oprind în 13 stații, față de două la trenul cu mers de Intercity.
București – Constanța rămâne cea mai rapidă porțiune, cu cele mai iuți trenuri făcând 118 minute, iar cu cinci opriri intermediare timpul ajunge la 2 ore și 19 minute.
Tomis Expres va face legătura între Brașov și Constanța în 4 ore și 20 de minute, cu o oră mai puțin decât în prezent. Acest timp va fi împărțit astfel: 2 ore și 7 minute de la Brașov la București și o oră și 58 de minute din Capitală până la Constanța.
Trenurile vor avea în componență vagoane restaurant și compartimentele vor fi dotate cu prize, aer condiționat, toalete ecologice și uși semi-automate.De asemenea se va reintroduce trenul Brașov – Iași, dar nu va circula prin Ploiești – Buzău, ci prin Miercurea Ciuc – Onești. IR 1540 pleacă la 14.10 din Brașov și ajunge la 22.28 la Iași. Perechea sa pleacă din Iași la 5.35 și ajunge la Brașov la 13.38.
UPDATE 13 decembrie 2020
Incepand de astazi, 13 decembrie 2020, a intrat in vigoare Noul Mers al Trenurilor 2021, care va fi valabil până la data de 11 decembrie 2021.
Tot astazi, CFR Călători asigură zilnic Tren DIRECT din Gara de Nord catre Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni), cu “Săgeata Albastră”. Durata de parcurs, circa 20 – 25 minute!
Mersul trenurilor CFR Călători spre/dinspre Aeroportul Internațional Henri Coandă poate fi consultat mai jos sau pe www.cfrcalatori.ro.
Biletele le poți cumpăra ONLINE de pe site-ul www.cfrcalatori, de la automatele de bilete aflate în gări dar și de la casele de bilete aflate în stațiile și agențiile CFR Călători.
CFR Călători recomandă cumpărarea biletelor online și plata cu cardul.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Oferta de transport feroviar de pasageri pentru anul 2021 este adaptată cererii pieţei, atât prin optimizarea orelor de circulaţie a trenurilor, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile, se menţionează în comunicatul CFR Călători.
În noul Mers al Trenurilor 2020-2021 vor circula zilnic în medie 1200 trenuri
Potrivit unui comunicat de presa lansat de CFR Calatori, in data de 10 decembrie, vor circula zilnic în medie 1200 trenuri, în funcție de perioada din an, se vor derula programele de transport consacrate, vor fi menținute legăturile existente interne și externe, pe rutele cele mai solicitate de navetă se va menține mersul cadenţat astfel încât să poată fi preluate toate solicitările de trafic.
Cand intra in vigoare noul Mers al Trenurilor pentru 2021
Conform anuntului facut de CFR Calatori, noul Mers al Trenurilor 2020-2021 intră în vigoare din data de 13 decembrie 2020 și va fi valabil până la data de 11 decembrie 2021.
Totodata CFR Calatori a mai subliniat si faptul ca purtarea mastii de protecție la bordul trenurilor este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.
Ce noutăţi a anunţat CFR Călători
Potrivit celui mai recent comunicat de presa emis de CFR Calatori, in data de 10 decembrie, au fost anuntate alte cateva noutati cu privire la trenuri noi, rute noi, prelungiri de rute, optimizare a duratei de circulatie, sau lucrari efectuate la liniile de cale ferata.
- 42 de trenuri vor realiza prima conexiune feroviară pe ruta directă București Nord –Aeroportul Internațional Henri Coandă.
- Vor fi introduse patru noi trenuri InterRegio pe două rute importante ce vor oferi servicii superioare, similiare trenurilor InterCity, de confort sporit și durată de parcurs redusă. Astfel, pe ruta Brașov – Constanța și retur va circula perechea de trenuri „Tomis Expres”, cu plecare din Brașov la ora 07:05, iar din Constanța la ora 17:00. Viteza maximă de circulație va fi de 160 km/h, iar durata de parcurs sub 4 ore și 30 minute. Totodată, pe ruta București Nord – Suceava și retur, cu grupe de vagoane la/de la Iași va circula perechea de trenuri „Ștefan cel Mare Expres”, cu durate de parcurs reduse, de 5 ore și 35 de minute pentru Suceava și aproximativ 6 ore pentru Iași.
- Pentru realizarea conexiunii directe între orașele Brașov și Iași, vor fi reintroduse în circulație trenurile IR 1540 și IR 1541 pe ruta Brașov – Iași și retur, via Siculeni – Adjud.
- Trenurile IR 1823 și IR 1824 care circulă pe ruta București Nord – Simeria își vor prelungi circulația până la/de la Deva; în timp ce trenurile IR 1655 și IR 1656 (1662) care circulă în actualul plan de mers pe ruta București Nord – Bacău și retur își vor prelungi mersul până la/de la Suceava.
- Pentru asigurarea unei capacități de transport optime între București Nord și Pitești și retur, trenurile IR 1795 și IR 1782 vor circula în compunere de patru vagoane clasă.
- Se va realiza oprirea a opt perechi de trenuri în Parc Divertisment Chiajna h. pentru asigurarea transportului persoanelor la unitățile economice din Chiajna.
- Prin circulația vagoanelor modernizate în anul în curs, trenurile IR vor asigura o capacitate de transport sporită și servicii de calitate superioară. În plus, pe unele rute, garniturile vor fi formate din același tip de vagoane clasă (de exemplu București Nord – Constanța, Bucurști Nord – Suceava, București Nord – Iași etc).
- Pe distanța București Nord – Ploiești, ca urmare a îmbunătățirii caracteristicilor tehnice ale materialului rulant în corelație cu caracteristicile tehnice ale infrastructurii feroviare o serie de trenuri vor circula cu viteza sporită, de la 120 la 140 km/h: IR 1528/ IR 1529, IR 1558/ IR 1559, IR 1571/ IR 1573, IR 1574/ IR 1575, IR 1576/ IR 1577.
- Pe magistralele 500 (Buzău – Suceava) și 600 (Tecuci – Iași), duratele de parcurs vor fi reduse în medie cu 10 minute și punctual la unele trenuri care circulă pe rutele Sibiu – Mangalia și retur, Timișoara – Mangalia și retur etc.
- Pe ruta București Nord – Timișoara – Budapesta și retur va circula o pereche nouă de trenuri – IR 78 și IR 79, cu parcurs de noapte, cu plecare din București Nord la ora 22:05/ sosire în Budapesta la ora 12:50 și plecare din Budapesta la ora 15:10/ sosire în București Nord la ora 08:30.
De asemenea, CFR Calatori a anuntat ca Noul Mers al Trenurilor 2020 – 2021 conține și alte modificări care vor putea fi puse în aplicare odată cu intrarea într-o etapă de relaxare a restricțiilor impunse de pandemie, fiind legate și de celelalte administrații feroviare europene.
Reduceri tarifare oferite de CFR Călători în Noul Mers al Trenurilor 2021
- CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipație, etc). Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern.
- Acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse între 10% și 30% din tariful de transport preț întreg și copil la o serie de trenuri InterRegio în perioada 13 decembrie 2020 – 13 iunie 2021.
- Acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la o serie de trenuri InterRegio în perioada 13 decembrie 2020 – 13 iunie 2021.
- Pentru asigurarea accesului la un număr mai mare de trenuri a persoanelor care se deplasează pentru navetă se acceptă călătoria posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la trenuri InterRegio pe distanțe de până la 30 km.
- Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii CFR, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care există parteneriate de vânzare bilete.
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2020-2021” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din Bucureşti şi din ţară la preţul de 18,50 lei.
Citeste si: Trenuri suspendate din cauza coronavirusului. CFR a anunțat pe ce rute nu se va mai circula