Novak Djokovic, lovitură devastatoare! Vestea tristă pe care a primit-o la puțin timp după deportarea din Australia

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 17 oct 2022, 07:10

Novak Djokovic primește o nouă lovitură dură după ce a fost deportat din Australia

Sursa: Facebook Novak Djokovic

Novak Djokovic a mai primit o lovitură dură, după ce a fost deportat din Australia și nu a putut participa la Australian Open 2022.

Nu numai că nu își va putea apăra trofeul obținut anul trecut la Australian Open, dar Novak Djokovic nu va mai putea intra în Australia până în 2025, astfel că ar putea rata turneul de Grand Slam și în următorii 3 ani.

Autoritățile australiene au confirmat că Djokovic va avea interdicție de a intra în Australia în următorii 3 ani.

"Viza a fost anulată de ministrul Imigraţiei, Hawke.

Acea anulare a fost confirmată de Curtea Federală, aşa că, în consecinţă, i se va interzice intrarea în ţară timp de trei ani", a declarat Ministrul Afacerilor Interne din Australia, Karen Andrews, potrivit adevarul.ro.

Să nu joace în următorii 3 ani la Australian Open ar fi cu adevărat devastator pentru Novak Djokovic, în condițiile în care sârbul are 9 titluri de Grand Slam aici.

Djokovic duce o bătălie extrem de importantă pentru cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie, fiind, în acest moment, la egalitate cu spaniolul Rafael Nadal și elvețianul Roger Federer (toți trei cu câte 20).

Novak Djokovic, lovitură devastatoare! E interzis în Australia 3 ani!

Premierul australian Scott Morrison a lăsat, totuși, o portiță în privința lui Djokovic și a spus că există posibilitatea ca sârbul să intre în Australia "în anumite circumstanțe" în următorii 3 ani.

„Vreau să spun, durează o perioadă de trei ani (n.r.: interdicția de a intra în Australia), dar există posibilitatea ca ei (n.r.: cei deportați) să se întoarcă în circumstanțele potrivite și asta va fi luat în considerare la momentul respectiv”, a declarat premierul Scott Morrison într-o emisiune radio.

Opoziția australiană l-a criticat dur pe premierul Scott Morrison pentru modul în care a gestionat cazul lui Djokovic.

„Premierul Scott Morrison a devenit ridicol pe plan mondial. El şi guvernul său au gestionat greşit cazul Novak Djokovic, au subminat procedurile securităţii frontierelor Australiei şi au furnizat o nouă scânteie pentru mişcarea antivaccinare”, a declarat Kristina Keneally, membră a Parlamentului australian şi ministru de interne în guvernul din umbră al opoziţiei, citată de Mediafax.

„Argumentul Guvernului Australiei în instanţă a fost că viza domnului Djokovic trebuie anulată deoarece prezenţa sa alimentează sentimentele antivaccinare din cauza a ceea ce a declarat înainte de a i se acorda viza.

Întrebarea este următoarea: de ce i-a acordat Guvernul australian viză iniţial pentru a veni în Australia? Această mizerie nu este un eşec al legilor noastre, este un eşec al competenţei Guvernului Morrison şi al conducerii exercitate de acesta. A venit vremea ca domnul Morrison să plece”, a precizat Kristina Keneally.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Viza lui Novak Djokovic a fost anulată. Tenismenul ar urma să fie expulzat din Australia

Președintele Serbiei acuză dur guvernul australian în cazul Djokovic: "A fost torturat şi chinuit"

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a acuzat dur guvernul australian pentru modul în care a tratat cazul lui Novak Djokovic. Vucic a acuzat că guvernul australian l-a "torturat și chinuit" pe Djokovic.

„A fost torturat şi chinuit de guvernul Australiei, a fost tratat ca un criminal în serie. Nu există niciun dubiu că ar fi fost tratat diferit dacă nu era cetăţean sârb”, a declarat Aleksandar Vucici, citat de BBC News. „Ajunsese în Australia cu o derogare medicală şi l-au supus tratamentelor abuzive timp de zece zile. De ce aţi făcut acest lucru? Este vorba de o vânătoare de vrăjitoare declanşată împotriva lui. Nimeni nu poate înţelege aceste lucruri. Şi nu cred că Novak este cel umilit. Cei umiliţi sunt cei care au organizat acest proces de vânătoare de vrăjitoare”, a mai declarat preşedintele Serbiei.

”Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curții de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia și nu pot participa la Australian Open!

Respect decizia Curții și voi coopera cu toate autoritățile în toate demersurile care vor urma pentru a pleca din această țară. Nu m-am simțit deloc confortabil să fiu în centrul atenției în ultimele săptămâni, dar sper că acum putem cu toții să ne concentrăm pe joc și pe turneul pe care îl iubesc.

Aș dori să le transmit toate gândurile mele bune celor care sunt implicați la Australian Open, jucătorilor, oficialilor turneului, celor din staff, voluntarilor.

În final, aș vrea să le mulțumesc celor din familia mea, fanilor mei, prietenilor, echipei mele, dar și celor din Serbia pentru felul și modul în care m-au susținut.

Toți ați fost o mare sursă de energie pentru mine”, a scris Novak Djokovic după ce a pierdut procesul în care contesta decizia de deportare a ministrului Imigrării, Alex Hawke.

Citeste si: Novak Djokovic a ajuns în Serbia după ce a fost deportat din Australia! Liderul mondial, așteptat ca un erou de sârbi! VIDEO