Interviurile-maraton realizate de către carismatica Denise Rifai sunt difuzate în fiecare duminică, de la 23:00, pe Kanal D. În această seară, prezentatoarea stă față în față cu renumitul Jean Paler.
Jean Paler a preferat cariera în locul sănătății
Actorul, în vârstă de 72 de ani, are mari probleme de sănătate, pe care le-a acumulat în urma activității sale solicitante.
„Stres, oboseală, mese neregulate, multe nopți pierdute, am lucrat 11 ani în baruri de noapte. Acele nopți nu se recuperează, ci se adună în timp și răbufnesc când nu te aștepți”, declara Jean Paler, în urmă cu ceva timp.
În luna decembrie a anului 2012, pe când avea 60 de ani, acesta a suferit un preinfarct, însă a fost salvat în ultimul moment, după ce medicii i-au montat 3 stenturi.
„Șansele mele erau mici. Nu credeam că o să mai trăiesc, așa că am început să mă gândesc la moarte, mi-am căutat loc de veci, coșciug și vorbeam, deja, de pomană. A fost cumplit, nu mă gândeam că îmi mai revin, m-a iubit Dumnezeu, m-a scos din ghearele morții”, spunea actorul, după ce a trecut prin această întâmplare cumplită.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Jean Paler vorbește despre cum a fost scos din ghearele morții
Având în vedere aceste aspecte, Denise Rifai i-a adresat lui Jean Paler întrebarea cu numărul 5: „De câte ori v-a scos Dumnezeu din ghearele morții?”.
Renumitul actor a răspuns sincer, fiind de părere că nu știe ce s-ar fi făcut fără ajutorul divinității, care l-a scăpat de foarte multe ori de la moarte.
„Păi... Ultima oară, acum 3 săptămâni, când mi s-au mai montat două stenturi, în total am 9, plus un defibrilator. Am făcut 3 infarcturi, dacă stăm să le calculăm, să adunăm, să le punem una lângă alta, m-a iubit enorm de mult și mă iubește.
Probabil genul ăsta de oameni, cum sunt eu, sunt iubiți de Dumnezeu sau au Dumnezeul lor. Îi mulțumesc și mă înclin în fața Lui, chiar dacă nicio făptură omenească nu l-a văzut”, i-a răspuns Jean Paler prezentatoarei.