Temperaturile sunt tot mai ridicate anul acesta, maximele trecând și de 40 de grade Celsius, iar românii își doresc să consume cât mai multe alimente reci, precum înghețata sau să bea foarte multe băuturi reci, însă specialiștii nu recomandă acest lucru.
Citește și: Zile caniculare 2023: Cum putem proteja animalele de căldură?
Nu este recomandat să mâncăm înghețată în zilele caniculare de vară
În zilele călduroase, în care tot ce ne dorim este să ne răcorim, tindem adesea să consumăm înghețată sau să bem lichide reci, însă acest obiceiuri ne ajută doar pe termen scurt și nu sunt recomandate frecvent într-o zi caniculară. Trebuie să fim foarte atenți la diferitele alimente pe care le consumăm în această perioadă a anului deoarece acestea ne pot influența în mod direct starea generală a organismului, dar și energia pe care o vom avea pe parcursul zilei.
Specialiștii anunță că în această perioadă a anului trebuie să avem o alimentație echilibrată, iar lichidele nu trebuie să lipsească pe parcursul zilei. Cel mai bine este să consumăm alimente ce au în conținutul lor multă apă, dar și cele ce au vitamine. Printre alimentele pe care trebuie să le introducem în alimentație sunt roșiile, spanacul, castraveții, pepenele, citricele, merele, dar și fructele de pădure.
Trebuie să evităm să consumăm cafea sau alcool în zilele în care temperaturile ajung peste 35 de grade Celsius pentru că duc la deshidratare, acestea pot fi înlocuite de apă, ce trebuie să fie consumată într-o cantitate de minim doi litri pe zi pentru persoanele adulte. Alimentele reci, dar și băuturile cu gheață, deși ne răcoresc corpul, pot genera unele complicații la nivelul gastro-intestinal și încetinesc digestia.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Deși înghețata este consumată adesea în zilele caniculare, aceasta nu ajută foarte mult la scăderea temperaturii corpului, aceasta crește temperatura corpului pe timp de caniculă deoarece corpul face mai mult efort pentru a metaboliza zahărul și grăsimile, relatează a1.ro .
Citește și: Culori ce nu trebuie să lipsească vara din dulapul tău. Nuanțele ce nu vor atrage soarele
Alimentele recomandate vara
Nutriționiștii sunt de părere că vara este perioada perfectă în care putem să profităm de fructele și legumele proaspete, ce sunt bogate în substanțe nutritive. În această perioadă este recomandat să consumăm cât mai mult porumb, deoarece acesta are în componența sa luteină și zeaxantină, doi antioxidanți ce pot deveni ochelari de soare naturali. Antioxidanții au mai multe beneficii, mai mult ajută la reducerea riscului de degenerescentă maculară legată de vârstă.
Roșiile trebuie să fie întotdeauna în frigiderul nostru, iar pe lângă gustul bun pe care acestea îl au, dar și efectul răcoros pe care îl resimțim, acestea aduc un plus de protecție împotriva soarelui. Pepenele verde este un fruct iubit în această perioadă a anului, acesta ajută în răcorirea corpului, prin transpirație, dar acesta are și un conținut ridicat de apă pentru a ne ajuta cu hidratarea.