„De ce nu stai la bătaie, mă?”, sunt cuvintele rostite de tatăl adolescentului care a bătut un copil de 15 ani, după ce acesta s-a certat cu fiul lui. În urma faptei lui, agresorul a fost reținut de Poliție.
Ce spune tatăl adolescentului agresat fizic de tatăl altui copil
În imaginile filmate se poate observa cum bărbatul și-a luat având și l-a lovit puternic pe adolescentul în vârstă de 15 ani peste cap. Conflictul a avut loc după ce minorul se certase cu fiul lui, care a apelat la părinții lui pentru răzbunare. Părtașă la scenele șocante a fost și soția agresorului, consilier USR într-o comună din Timiș.
Unul dintre martorii agresiunii la care a fost supus minorul i-a sunat părinții victimei.
„Am plecat de acasă direct acolo. El plângea, tremura, la fel ca toţi copiii de acolo. Toţi erau speriaţi. Dânşii tocmai ce plecaseră când am ajuns eu acolo”, a declarat Liviu Bodescu, tatăl copilului agresat fizic.
Agresorul a fost reținut de poliție și a primit dosar penal
Părinții adolescentului au depus plângere la poliție împotriva agresorului și au făcut rost de certificat medico-legal pentru minor. Bărbatul a fost reținut de poliție.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„Au fost doar nişte simple ameninţări între copii. Că te prind, te bat şi chestii din astea. Nu-i normal să te duci pe stradă şi să-ţi faci tu legea...”, a mai spus Liviu Bodescu.
Pe lângă faptul că a fost reținut 24 de ore pentru agresiune fizică asupra unui minor, bărbatul s-a ales și cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
„Bănuitul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarat Andreia Jerdea, IPJ Timiş.
Tot mai des, părinții intervin cu violență în certurile copiilor. Un caz similar a avut loc în Giurgiu, unde o mamă a luat la bătaie două eleve în școala în care învăța copilul ei, după ce s-au certat cei trei copii.