S-au cunoscut în cadrul show-ului matrimonial „Casa Iubirii” , iar dragostea lor a triumfat în ciuda faptului că au părăsit emisiunea. Deși mulți nu le-au dat șansă de reușită, Deea și Emanuel au reușit să treacă peste momentele grele și să construiască o relație bazată pe iubire și respect.
Manu de la ”Casa iubirii” a vorbit despre momentele grele din relația cu Deea
Invitat în cadrul emisiunii ”Culisele iubirii”, Emanuel a recunoscut faptul că relația cu Deea nu a fost mereu lapte și miere, iar de multe ori s-au gândit să renunțe la tot ce au construit împreună.
Emanuel a menționat că în relația lor nu au existat doar momente plăcute și fericite, ci au întâmpinat și multe probleme și obstacole, unele dintre ele neputând fi menționate în prezent. Totuși, el a subliniat faptul că cei doi evoluează împreună și trec prin aceste provocări, considerând că este un aspect natural și normal al unei relații.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„M-am gândit de foarte multe ori să renunț, aproape nu ne-am mai iubit. Poate sună urât, dar au fost momente în care chiar n-am mai simțit atracție unul față de altul. Ne-am culcat o singură dată fără să rezolvăm, iar asta era o regulă, să nu ne culcăm supărați. Asta nu s-a întâmplat niciodată la noi, dar am trecut și peste asta ”, a spus Emanuel Cica, în cadrul emisiunii ”Culisele iubirii”.
Ce s-a întâmplat între cei doi foști concurenți
Manu a dezvăluit faptul că a pus prea multă presiune pe Deea, însă a remediat greșeala. Fostul concurent a remarcat că ei se forțau să facă anumite lucruri care nu se potriveau cu modul lor de a fi, mai ales în ceea ce privește partea artistică a Deei.
„ Ne forțam să facem niște chestii care nu erau pentru noi. Când vine vorba despre partea ei artistică. Acum am luat presiunea de pe ea, mereu am vrut să mă impun asupra ei în anumite lucruri. Voiam să facă muzică într-un anumit fel. I-am tăiat din creativitatea ei, poate eu puneam presiune și nu-mi dădeam seama”, a mai spus Manu, pentru Culisele iubirii.
Emanuel și-a dat seama de greșeala făcută și a realizat faptul că Deea nu s-a plâns niciodată și că a ținut totul în ea.
După acest impas, fostul concurent a mărturisit că Deea se simte mult mai relaxată, iar relația lor merge în direcția potrivită.