Mirel Dragomir, studentul de 23 de ani care și-a ucis cu sânge rece iubita, a fost vizitat de părinți și soră. Ce spune familia tânărului despre gestul necugetat la care a recurs acesta, după ce iubita ar fi vrut să-l părăsească.
Tatăl lui Mirel, primele declarații despre crima comisă de fiul său
Părinții lui Mirel Dragomir, călăul Andreei, studenta la Medicină, sunt în stare de șoc. Aceștia nu își pot da seama ce a fost în capul fiului lor în momentul în care a comis oribila crimă.
Joi, 28 martie, aceștia au mers să-și viziteze fiul în arest și să înțeleagă care este motivul pentru care Mirel aproape şi-a decapitat iubita cu zeci de lovituri de cuțit.
Mirel Dragomir a primit doar vizita tatălui și a surorii, deoarece mama criminalului nu avut puterea să dea ochii cu acesta. Femeia a plâns în continuu, s-a rugat în capela poliției și a așteptat să se întoarcă soțul ei cu vești.
Tatăl lui Mirel a declarat că a stat de vorbă cu fiul lui, dar acesta nu știe de ce a ucis-o pe Andreea.
''Ce a fost în mintea lui, spune: "nu știu ce am făcut și de ce am făcut, dar îmi pare rău de fată. Nu-mi pare rău că sunt aici (n.r la închisoare), dar mă doare sufletul.
Cum e, cum nu e, ne pare rău de el, că e copilul nostru.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Totodată, conștienți de fapta fiului lor, aceștia se pun și în pielea părinților Andreei, care și-au înmormântat fiica în rochie de mireasă, joi, 28 martie.
''Nu pot să-l privesc în ochi să-i spun ceva. Nu pot, suntem terorizați, suntem nenorociți. Am muncit o viață întreagă să fie bine copiii. Să aibă tot ce le trebuie. Și au avut. Nu știu ce a fost.'', a adăugat Tatăl lui Mirel.
Imediat după ce au plecat de la arestul IPJ Timiş, părinții şi sora lui Mirel Dragomir au mers direct la apartamentul, unde tânărul și-a ucis iubita.
Sora lui Mirel a fost cea care a găsit-o pe Andreea
Cea mai afectată este sora lui Mirel, ea fiind cea care a găsit-o pe Andreea aproape decapitată în apartament. Tânără povestește înspăimântată de ce s-a întâmplat în ultima zi de viață a studentei la Medicină.
''Am încercat să intru în cameră. Era uşa închisă şi mi-a dat de bănuit de ce e uşa închisă. Verișoara era la apartament şi au plecat când am ajuns eu de la facultate. Ea voia să îşi ia lucrurile din camera aceea şi de asta am insistat să deschid uşa camerei'', a declarat sora lui Mirel.
Vă reamintim că Mirel Dragomir și-a recunoscut fapta chiar în fața anchetatorilor. Acesta a dezvăluit că a omorât-o pe Andreea, pentru că voia să îl părăsească. El va fi dus la București pentru expertiză psihiatrică.