„Nu sunt oameni care pot fi înlocuiţi cu uşurinţă”. Doliu național de trei zile în Ucraina pentru Milena, singurul copil care a murit în accidentul de elicopter din Brovary

Author: Lavinia Medrea

Doliu național de trei zile în Ucraina pentru Milena, singurul copil care a murit în accidentul de elicopter din Brovary

Sursa: Twitter @Fenix_Fatalist/@OlgaK2013 - colaj Kanal D

Volodimir Zelenski a decretat trei zile de doliu național după accidentul de avion din Brovary, lângă Kiev, în care 14 persoane au murit.

Este doliu național în Ucraina, după ce 14 oameni au murit, printre și ministrul de Interne și conducerea ministerului. De asemenea, o mămică și fetița ei, care se îndreptau spre grădinița lângă care s-a prăbușit elicopterul, au decedat. 

Milena, singurul copil care a murit în urma accidentului de elicopter din Brovary

Oamenii vin și „împodobesc” Brovary cu flori și lumânări, în memoria victimelor.

S-au pus și jucării pentru singurul copil care a murit, Milena, care se afla cu mama ei, Olena, pe stradă, grăbindu-se să ajungă la grădiniță. Amândouă au fost strivite de bucățile care s-au desprins de pe elicopter în momentul accidentului.

Tatăl Milenei, Maksim, este răpus de durere, iar prietenii lui spun că este încă în stare de șoc după ce și-a pierdut soția și fiica.

„Maksim e rănit la mână, era foarte speriat.

Nu l-am văzut niciodată aşa. Era foarte tăcut, diferit faţă de cum e el de obicei, foarte activ. Era înspăimântat. Îţi puteai da seama că a trecut prin ceva îngrozitor”.

Citește și: Gripa a cauzat 27 de decese în România! Cea mai mică victimă este o fetiță în vârstă de doar șapte luni. Raed Arafat: „Nu este o boală care este uşoară”

Nu se cunoaște, deocamdată, motivul pentru care o asemenea tragedie a avut loc. Tot ce se știe este că elicopterul zbura la o altitudine scăzută, în condiții de ceață densă.  

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

„Este greu de explicat de ce zbura la o înălţime foarte mică. Orice acţiune în mediul urban este mult mai dificilă.

Este foarte dificil să ai şi comunicaţiile foarte bune, să ai o vizibilitate foarte bună... Chiar instrumentele de zbor nu funcţionează când zbori la o înălţime atât de mică, printre clădiri. Trebuia să survoleze pe deasupra blocurilor. Probabilitatea de a fi lovit cu asemenea rachete este destul de scăzută. Rachetele fiind trase de la distanţă foarte mari, lovesc ţinte fixe şi de suprafaţă”, a declarat Virgil Bălăceanu, general în rezervă.

În elicopter se aflau nouă persoane extrem de importante: conducerea ministerului de Interne, cu ministrul inclus, şi cei trei membri ai echipajului.  

„Am pierdut oameni care erau buni profesionişti, patrioţi şi lideri de bază. Ministrul Denis Monastirski, Evgheni Ienin şi colegii lor care au murit în urma prăbuşirii nu sunt oameni care pot fi înlocuiţi cu uşurinţă”, a spus Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

Citește și: Două eleve de 15 ani din București au fost spulberate pe trotuar, în drum spre școală, de un șofer drogat

„Ei (n.r. ucrainenii) au nevoie şi merită susţinerea noastră şi de aceea vom discuta din nou cu preşedintele Zelenski şi echipa lui care sunt măsurile concrete pe care le putem dezvolta ca să ne asigurăm că sunt mai puternici”, spune Charles Michel, preşedintele Consiliului European, arătându-și sprijinul pentru Ucraina.

Țările occidentale vor trimite noi ajutoare militare pentru Ucraina

Țările occidentale au anunțat că vor trimite ajutoare militare în Ucraina. Deși sunt cele care au început războiul, armele sunt și cele care l-ar putea încheia, spune șeful NATO.

„Dacă vrem o soluţie negociată de pace la războiul din Ucraina, trebuie să furnizăm sprijin militar Ucrainei. Asta este singura cale. Armele sunt calea spre pace, poate că sună ca un paradox”, a declarat Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO. 

„Simpla discuţie despre furnizarea de arme Ucrainei care i-ar permite să ţintească teritoriul rus, deşi Ucraina are deja arme cu care loveşte constant, în fiecare zi, teritoriul rusesc, adică noile noastre regiuni, este foarte periculoasă. Va însemna escaladarea acestui conflict la un alt nivel şi nu va prevesti nimic bun pentru securitatea europeană şi globală”, a explicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, avertizând cu o escaladare a războiului.