Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.629 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 197 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 182 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.712
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 410.000 de teste.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 418 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.296 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 214 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 181.250
de lei.