Nuntă cu 1.200 de invitați în Maramureș! Cum au reacționat internauții după ce evenimentul a ajuns viral pe TikTok: „Am zis că e filmare de la Beach Please”

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 31 iul 2024, 14:50

Ionuț și Ana, un cuplu din Maramureș, au avut o nuntă de neuitat, cu o listă de invitați impresionantă. La eveniment au participat 1.200 de persoane.

Nunta, desfășurată într-un salon uriaș, a fost pregătită cu meticulozitate timp de luni de zile, întrucât cei doi miri din Maramureș și-au dorit să iasă un eveniment de-a dreptul spectaculos.

Mirii din Maramureș nu s-au așteptat să aibă 1.200 de persoane la nuntă

Pentru a găzdui toți invitații, mirii au închiriat un restaurant de peste 1.200 mp, cu 100 de mese dispuse inclusiv la etaj și pe terasă.

Parcarea generoasă, cu 700 de locuri, a asigurat confortul tuturor participanților. Pregătirile detaliate au fost sprijinite de părinții mirilor, atât logistic cât și financiar.

Ne-am așteptat la 900 de invitați și au venit 1.200. Noi am avut nuntă marți pentru că atunci era loc liber la sală. Invitații au fost din 7-8 sate și ne-am bucurat că au fost alături de noi”,  a declarat Ana Marinca, mireasa, în mediul online.

Ana, în vârstă de 21 de ani, proaspăt absolventă a Facultății de Litere, și Ionuț, pompier de 23 de ani, au reușit să organizeze un eveniment care a captat atenția internauților. Videoclipurile postate pe TikTok au strâns milioane de vizualizări și mii de comentarii.

Citește și: Mihaela Homa, hotărâtă să-și găsească jumătatea! Fosta concurentă de la „Casa iubirii” a încercat să-și găsească sufletul pereche la o nuntă: „Am stat cu băieți”

„Am zis că e filmare de la Beach Please/ Întrebarea mea este mirii îi cunosc pe toți cei 1.200?/ Îmi trebuie GPS să ajung la masa mea/ Dacă pierzi copilul pe acolo nu îl mai cauți, faci altul…/ Frumos, nimic de spus”,  au fost câteva dintre comentariile internauților la respectivul videoclip. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

De ce obișnuiesc maramureșenii să facă nunți foarte mari

Nunta grandioasă a fost o combinație perfectă între tradițiile maramureșene și tendințele moderne. Cu sprijinul familiei și al prietenilor, Ionuț și Ana au creat o atmosferă de sărbătoare autentică, întrucât au reușit să impresioneze atât prin numărul de invitați, cât și prin organizarea exemplară.

La 1.200 de invitați trebuie pregătire, dar o trecut, o fost frumos.

Cred că nu-i nici într-un loc ca în partea noastră, în Maramureș”,  a spus soacra, Irina Marinca, pe rețelele sociale.

Etnologii explică faptul că, în Maramureș, nunțile tradiționale se desfășurau odinioară în aer liber, iar întregul sat era invitat. Deși locațiile s-au schimbat, spiritul comunitar și dorința de a celebra împreună rămân puternice.

Aceste nunți sunt o combinație între tradiție și modernitate, păstrând elementele culturale autentice, dar și adoptând noi tendințe de organizare.

Citește și: Bursucu a pregatit o surpriza de proportii mirilor din Maramures! Ana Maria Barnoschi a incins atmosfera petrecerii si a facut un show de zile mari alaturi de Bursucu si de Andreea Mantea! Iata cum au reactionat invitatii si cum au dansat la indemnul vede

„Dacă veniți în Maramureș, veți vedea niște săli de nunți imense, pentru că e o fală pentru maramureșean”,  a explicat Delia Suiogan, etnolog, pentru b1tv.ro.

Sursă foto/video: TikTok ana_serba