O adolescentă în vârstă de 17 ani și-a îndemnat iubitul de 19 ani să-i ucidă părinții. Motivul din spatele deciziei fetei

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 24 oct 2023, 05:00

Motivul din spatele deciziei fetei

Sursa: PixaBay

Un tribunal din Germania a condamnat luni un tânăr de 19 ani și prietena sa de 17 ani pentru crimă în cazul uciderii părinților ei, care a fost determinată de „ura” pe care o avea față de aceștia.

Agenția germană de presă DPA a relatat că tribunalul regional din Bayreuth l-a condamnat pe tânărul criminal la 13 ani și șase luni de închisoare pentru că i-a înjunghiat mortal pe părinții iubitei lui în dormitorul lor din orașul Mistelbach, situat în sud-estul țării, în luna ianuarie a anului trecut. Ambele victime, în vârstă de 51 și 47 de ani, erau medici de meserie.

O adolescentă și-a încurajat iubitul să-i ucidă părinții

Fiica celor doi soți uciși a fost condamnată la nouă ani și jumătate de închisoare. DPA a relatat că judecătorii au concluzionat că „ura” adolescentei față de părinții ei a fost motivul din spatele crimelor și că i-a fost ușor să-și manipuleze prietenul în a recurge la acest gest din dragoste pentru ea.

Citește și: Un băiat de 18 ani a fost găsit mort în Râul Moldova, la aproximativ două luni de la dispariție. Ultima dată a fost văzut alături de iubita lui

Judecătoarea Andrea Deyerling, președinta instanței, a remarcat suferința pe care crima a provocat-o celorlalți trei copii ai cuplului. „Niciodată nu au curs atâtea lacrimi în această sală de judecată”, a declarat Andrea Deyerling, în timp ce a rezumat verdictul.

Acuzatul, în vârstă de 19 ani, a fugit inițial de la locul faptei, dar s-a predat la câteva ore după crimă. Tânăra de 17 ani a negat implicarea în crimă.

Citește și: Fetiță de nici 4 anișori, bătută și înfometată de unchi și mătușă, într-o casă din Rimini. Polițiștii au găsit-o cu fața plină de zgârieturi și trupul plin de vânătăi și mușcături

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Verdictul poate fi atacat prin apel.

Ultima dorință a Dianei, înainte să fie răpusă de cancer

Diana Popescu avea doar 28 de ani și multe visuri mărețe. Din nefericire, lupta cu cancerul a fost mai grea decât ar fi crezut oricine, în ciuda puterii de care tânăra a dat dovadă. Acum, familia și iubitul tinerei din Constanța suferă după pierderea suferită. 

În urmă cu aproape șapte ani, Diana a fost diagnosticată cu cancer. Tânăra avea 28 de ani și încerca să rămână puternică în fața bolii, dar iată că viața a avut alte planuri cu ea.

Diana își dorea foarte mult să devină medic și se pregătea pentru acest viitor. Tânăra terminase Facultatea de Medicină Ovidius Constanța și se pregătea să profeseze în acest domeniu. 

În ultimul timp, cancerul Dianei s-a agravat, dar nu a cedat în fața bolii nici măcar în ultimul ceas. Din păcate, nu a reușit să învingă, astfel că apropiații și familia ei trebuie acum să învețe să trăiască fără tânăra care ar fi fost un medic strălucit. 

„Dia mea, îți mulțumesc că mi-ai permis să fac parte din viața ta! Am învățat atât de multe de la tine!Am dus împreună atâtea lupte! Am trăit atâtea emoții, bucurii și tristeți. Tu știi că aș face din nou același lucru, acum și întotdeauna și în toate viețile viitoare! Am sperat până în ultima clipă că bunul Dumnezeu va face o minune pentru tine!Pentru noi, pentru viitorul nostru. Aveam atâtea vise și atâtea planuri de realizat! Te voi iubi mereu! Voi fi puternic, așa cum ți-am promis! Drum lin către îngeri! Cândva ne vom regăsi!”, este mesajul scris de iubitul Dianei Popescu, pe Facebook.