O clinică din București este acuzată de trafic de organe. Din primele informații, se pare că au fost aduse ilegal în România aproximativ 300 de cornee folosite la transplant.
Procurorii din Sectorul 1 au făcut percheziții la o clinică privată. Potrivit acestora au fost introduse în țară „un număr semnificativ de cornee, fără autorizația specială emisă de Agenția Națională de Transplant”,
Citeste si: Medic de gardă, lovit cu bestialitate de un pacient. Ce a stârnit furia bărbatului
Ce au descoperit oamenii legii
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus la data de 22.08.2022 efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de mai multe persoane fizice şi o persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de
În cuprinsul ordonanţei s-a reţinut că, în perioada 2019- 2021, o clinică medicală şi administratorul acesteia, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, au introdus pe teritoriul României ţesuturi de origine umană, respectiv un număr semnificativ de cornee, fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
La data de 25.08.2022 a fost pus în executare un mandat de percheziţie cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul Investigaţii Criminale”, a declarat vineri procurorul Călin Radu Bogdan, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Până în prezent nu au fost depuse plângeri din partea unor pacienţi care au beneficiat de transplant de cornee.
Sute de cornee au fost aduse în țară ilegal
Țesuturile folosite la transplant au fost aduse de la o bancă de organe din Italia, fiind vorba de aproximativ 300 de cornee, potrivit procurorilor.
Clinica și administratorul acesteia au fost puși sub urmărire penală introducere sau scoatere din țarp de organe, țesuturi ori celule de origine umană fără autorizația specială emisă de Agenția Națională de Transplant.
Ministerul Sănătăţii a precizat că Agenţia Naţională de Transplant şi-a îndeplinit sarcinile conform atribuţiilor şi competenţelor sale legale, acţionând instituţional în cazul clinicii medicale din Capitală acuzate de trafic de organe, potrivit Agerpres.