O copilă de patru ani din Neamț a fost sechestrată de tatăl ei, în beci. Mama fetei s-a speriat, deoarece programul ei de vizită se încheiase, iar copila ar fi trebuit să se întoarcă la ea.
O copilă de patru ani din Neamț a fost sechestrată de tatăl ei, în beci
Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, a avut fata la el, conform programului de vizită stabilit, dar, atunci când a trebuit să i-o dea mamei înapoi, nu a mai vrut.
În prezent, fetița se află în grija mamei, tot ea fiind cea care a sunat la 112, cerând ajutor. Copilul a fost preluat ieri, 26 martie, după ce oamenii legii au negociat și au purtat discuții îndelungate cu tatăl său.
Bărbatul de 64 de ani locuia cu chirie, în casa unui bătrân în vârstă de 90 de ani.
Bătrânul de 90 de ani era înarmat cu un topor, iar tatăl fetei spunea că, decât să îi dea mamei copilul înapoi, mai bine îi face rău.
„În imobilul în cauză se afla bărbatul de 64 de ani care, împreună cu un alt bărbat de 90 de ani, adresa ameninţări folosindu-se de un topor. În urma intervenţiei în forţă a poliţiştilor, minora a fost identificată în subsolul imobilului, împreună cu concubina, în vârstă de 32 de ani, a bărbatului de 64 de ani“, a precizat Poliţia Neamţ.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Copilul și concubina bărbatului au fost salvați din beci
Copilul a fost găsit în beci de către trupele speciale, polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale, alături de concubina bărbatului, în vârstă de 32 de ani. Oamenii legii au deschis un dosar penal, iar vinovații sunt cercetați în stare de libertate.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, bărbatul de 64 de ani și mama copilului erau divorțați.
„Poliţiştii s-au deplasat la imobilul bărbatului, din localitatea Săvineşti, context în care acesta ar fi adresat ameninţări de natură a produce o stare de temere, cu privire la securitatea minorei.
Citește și: Emily Burghelea, apel disperat pe internet: "Ajutor!" Ce se întâmplă cu fiica sa, Amedea
La faţa locului au fost direcţionate echipe de intervenţie formate din poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti, Poliţia municipiului Piatra-Neamţ, luptători şi negociator din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Neamţ.
În imobilul în cauză se afla bărbatul de 64 de ani, care, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 90 ani, adresau ameninţări folosindu-se de un topor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, conform observatornews.ro.