O dronă aeriană, care a fost controlată de inteligența artificială, și-a „ucis” operatorul, pentru a nu-i da voie să intervină în încercările sale de a-și duce misiunea la bun sfârșit.
O dronă aeriană, controlată de inteligența artificială, și-a „ucis” operatorul
În timpul unui exercițiu, o dronă aeriană, controlată de forțele aeriene americane, și-a „ucis” un operator, pentru ca acesta să nu o încurce din a-și duce planul la îndeplinire.
Cu toate acestea, forțele aeriene americane au negat efectuarea simulării, după ce un colonel a declarat că drona controlată prin inteligența artificială a folosit „strategii neașteptate, pentru a-și atinge scopul”.
Potrivit colonelului, în testul stimulat, drona a fost sfătuită să distrugă toate sistemele de apărare aeriană ale inamicilor, dar drona l-a ucis pe operator, atacând, de asemenea, pe oricine îndrăznea să intervină asupra ordinului.
Citește și: Un nou ajutor militar de aproape 3 MILIARDE de dolari pentru Ucraina!
„ Sistemul a început să-și dea seama că, deși a identificat amenințarea, uneori operatorul uman îi spunea să nu omoare acea amenințare, dar și-a obținut punctele ucigând acea amenințare.
Deci, ce a făcut? L-a ucis pe operator. L-a ucis pe operator pentru că acea persoană îl împiedica să-și îndeplinească obiectivul”, a precizat Hamilton, eful de testare și operațiuni de inteligență artificială din cadrul forțelor aeriene americane, conform The Guardian.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Inteligența artificială, pusă sub semnul întrebării
Hamilton, pilot de teste, susține că a atras atenția în ceea ce privește încrederea ce ar trebui acordată inteligenței artificiale, iar testul a demonstrat, foarte clar, că „nu poți avea o conversație despre inteligența artificială, inteligență, învățare automată, autonomie dacă nu vei vorbi despre etică și inteligență artificială”.
În cadrul unei intervenții pentru Insider, purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene americane a negat existența acestei simulări: „Departamentul Forțelor Aeriene nu a efectuat nicio astfel de simulare de drone cu inteligență artificială și rămâne angajat în utilizarea etică și responsabilă a tehnologiei de inteligență artificială. Se pare că toate comentariile colonelului au fost scoase din context și s-au dorit a fi anecdotice”.
Citește și: SUA evaluează piloții din Ucraina pentru Avioane de vanatoare F-16!
Mai mult decât atât, armata Statelor Unite ale Americii se bazează foarte mult pe inteligența artificială, folosind-o, de curând, pentru a controla un avion de luptă F-16.
„Inteligența artificială nu este un lucru plăcut de avut, inteligența artificială nu este un moft, inteligența artificială schimbă pentru totdeauna societatea noastră și armata noastră”, a mai precizat Hamilton.