O expertiză din anul 2018 a podului din Luțca, ce demonstra că era defect, nu a fost luată în seamă de către autorități

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 12 iun 2022, 15:46

O expertiză din Luțca, din anul 2018, demonstra că podul nu era în stare de funcționare

Sursa: Facebook: Dezmembrări Roman

O expertiză realizată în anul 2018, care demontra că podul din Neamț nu era funcțional, nu a fost luată în serios de către autorități. Expertiza a fost realizată de către Cristian-Comisu și demonstra starea degradantă a podului.

În anul 2018, Cristian-Comisu a realizat o expertiză a podului din Neamț și a scos la iveală neregulile care existau încă de atunci. Potrivit spuselor sale, podul era într-o stare degradantă înaintată, deoarece deformările tablierului erau peste valorile maxime admise.

Mai mult decât atât, fisuri și crăpături la nivelul hibanelor au fost înregistrare, ceea ce înseamnă că pericolul prăbușirii exista încă de atunci. Cablurile ruginite au fost și ele observate, iar expertul a cerut ca lucrări serioase să fie începute pentru soluționarea problemei.

Citeste si: Reacția Ministerului Dezvoltării, după ce podul din Neamț s-a prăbușit la doar șase luni de la modernizare

Cu toate că aceste informații au fost puse la dispoziție de către Cristian-Comisu, Consiliul Județean nu le-a luat în seamă, deși Cristian-Comisu a cerut dărâmarea și reconstrucția podului, conform Antena 3, relatează Romaniatv.net.

Care au fost cele mai mari defecte ale podului?

În urma evaluării, s-au constat: lipsa betonului care trebuia să acopere armăturile, exfolierea betonului de la nivelul tablierului, coroziunea armăturii, diferite crăpături și fisuri. De asemenea, Antena 1 a făcut publice imaginile în care se poate observa cum betonul care ar fi trebuit să fie folosit pentru construcția podului a fost înlocuit cu polistiren.

Podul din Neamț s-a rupt joi, 9 iunie, în timp ce era traversat de un autocamion și de o autoutilitară. În urma incidentului, un șofer a fost rănit, iar șoferul autocamionului ar fi fost, conform Romaniatv.net, scos din mașină de către câțiva participanți la trafic.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

O expertiză din Luțca, din anul 2018, demonstra că podul nu era în stare de funcționare
[Sursa: Facebook: Dezmembrări Roman]

Nicole Ciucă vrea ca toate persoanele vinovate să plătească pentru cele întâmplate

Nicolae Ciucă a cerut ca toți vinovații să fie trași la răspundere, iar DNA a început urmărirea penală în acest sens.

La Serviciul teritorial Bacău – Direcția Națională Anticorupție- s-a înregistrat, la data de 09.06.2022, un dosar penal referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat și consolidat, precum și împrejurările în care s-a redeschis circulația rutieră pe podul de la Luțca, județul Neamț, de peste râul Siret.

În acest moment, a fost începută doar urmărirea penală in rem (față de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat emis de DNA, conform Stiripesurse.ro, relatează Romaniatv.net.

Citeste si: Taxa de pod Fetești 2022. Ce amenzi riscă șoferii care nu plătesc taxa de pod de la Fetești

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus ca Ministerul Apărării Naţionale, începând de astăzi, să înceapă să găsească soluţii în privinţa podului surpat din judeţul Neamţ. Pentru ca atât cetăţenii din zona afectată, cât şi cei care tranzitează această zonă să nu fie afectaţi, Ministerul Apărării Naţionale, începând de astăzi, va lucra în regim de urgenţă pentru a restabili transportul pe această zonă”, a fost reacția lui Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

 

Taguri: