Deși în ultimele zile mai multe persoane și-au pierdut viața în largul mării, turiștii continuă să ignore avertizările salvamarilor și se aventurează în marea învolburată.
Turiștii ignoră steagul roșu arborat de salvamari
Din cauza vântului puternic, valurile și curenții au fost extrem de periculoși pe litoralul românesc, fapt care nu le-a dat de ales salvamarilor, decât să arboreze steagul roșu, care presupune faptul că scăldatul este strict interzis.
În ciuda avertismentelor, turiștii par complet neinteresați și se aventurează în valurile periculoase, acest lucru ducând la tragedii. Spre exemplu, în urmă cu două zile, un tânăr s-a înecat la Costinești și alți trei la Mamaia.
O femeie a intrat cu tot cu cadru în marea agitată
Salvamarii se declară epuizați și spun că turiștii trec peste orice avertizare, iar acest lucru nu poate decât să ducă la situații extrem de neplăcute, dacă nu chiar la tragedii.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Un caz șocant din aceste zile este al unei femei care a intrat cu cadrul a intrat în mare la Eforie Nord şi era cât pe ce să se înece. Din fericire, alți doi turiști au reușit să o aducă la mal.
„ Ea a intrat în apă şi am fluierat. Am zis să vină mai la mal că sunt valurile foarte puternice şi o vor dărâma. N-a vrut să înţeleagă şi au dărâmat-o. Am fost să o ajut şi-mi spunea că nu are nevoie”, a spus un salvamar.
Femeia spune că nu a putut rezista să nu intre în mare, deoarece e pentru prima dată după șapte ani în care ajunge la mare.
„ Într-adevăr, trage foarte tare apa, recunosc. Şi recunosc că am făcut o greşeală. E prima dată când vin la mare după şapte ani. Li se pare că li se îngrădeşte un drept. Dar realmente mi se pare imposibil să înoate oricine. Nu am curaj să merg nici cinci metri în faţă”, a spus femeia.
Specialiștii recomandă evitarea pe cât posibil a intrării în apă, mai ales în condițiile în care este arborat steagul roșu sau galben.