Pacienta și-a găsit sfârșitul la spitalul din Bolintin, județul Giurgiu, după ore bune în care a agonizat din cauza unei ocluzii intestinale, descoperite miercuri dimineață de către doctori. Ulterior acestui diagnostic, femeia ar fi trebuit să intre, în aceeași zi, într-o operație, care nu a mai avut loc.
Femeia de 56 de ani a trecut prin clipe de coșmar înainte să moară
Starea de sănătate a bolnavei s-ar fi agravat considerabil și ar fi necesitat să fie operată de urgență, acest lucru a fost confirmat chiar de către fiica ei, care, la rândul ei, a fost anunțată de o asistentă despre intervenție.
„Eu am vorbit cu asistenta de aici, mi-a dat la 10:30: «mama ta intră de urgenţă în operaţie acum»", a declarat Nicoleta Costache, fata decedatei, pentru Observator. De asemenea, asistenta care se ocupa de pacientă a dezvăluit, pentru aceeași sursă, că: „ Am schimbat-o de haine când a
De asemenea, fiica femeii în vârstă de 56 de ani a dezvăluit că intervenția la care ar fi trebuit să fie supusă nu a început nici patru ore mai târziu, din cauză că „nu era domnul anestezist”, care, în acele momente, deși era în timpul serviciului, plecase să rezolve niște probleme personale.
„Am avut o jumătate de oră în afara spitalului la primărie”, a spus Lucian Horhotă, anestezistul care este, totodată, și manager al spitalului din Bolintin.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Însă pacienta a așteptat timp de ore bune să fie operată, iar în tot acest timp a trecut prin niște stări foarte severe, iar, în cele din urmă, aceasta a decedat, din cauza situației extrem de grave în care se afla.
„În jurul orei 14.30 pacienta a dezvoltat o pierdere de cunoştinţă, urmat de un stop cardio-respirator, diagnosticat imediat ce-a impus resuscitare, împreună cu ATI, după circa 55 de minute, pacienta a fost declarată decedată”, a dezvăluit Aurelian Dima, medic chirurg, pentru sursa citată.
Ce a declarat anestezistul după moartea femeii de 56 de ani
În urma acestei tragedii, medicul anestezist a încercat să se absolve de orice vină. Acesta a explicat că decesul femeii a survenit din alte cauze, ci că nu a avut legătură cu ocluzia intestinală, pentru care trebuia să fie operată.
„Ne ridică înalt suspiciunea unui posibil trombembolism pulmonar masiv, e un eveniment produs subit la o modificare a poziţiei în pat”, a transmis managerul spitalului.
De asemenea, acesta a spus că, din cauza problemei invocate de el, pacienta nu mai putea fi salvată. Însă, rezultatul autopsiei contrazice declarațiile acestuia și confirmă că bolnava a decedat din cauza ocluziei intestinale, asupra căreia nu s-a intervenit la timp.
Familia pacientei a făcut, deja, plângere penală, iar polițiștii au întocmit un dosar penal în vederea infracțiunii de ucidere din culpă.