O femeie s-a aruncat pe linia de metrou a Magistralei 3, sub ochii celor care așteptau în stație. Femeia care ar avea probleme psihice a fost transportată, de urgență, la o unitate medicală.
O femeie s-a aruncat pe linia de metrou
O femeie, care ar avea probleme psihice, s-a aruncat pe linia de metrou a Magistralei 3, în stația „1 Decembrie”.
Mai multe persoane care se aflau în stație i-au sărit imediat în ajutor și au reușit să o scoată de pe șine, înainte ca aceasta să fie lovită de metrou. Conform gandul.ro, femeia a fost preluată de ambulanță și dusă la spital, fiind în stare conștientă.
Incidentul a avut loc cu puțin timp înainte de ora nouă. „Referitor la informațiile apărute în presă, legate de un posibil incident la metrou, facem precizarea că nu a existat un act de suicid la metrou astăzi. La 8:55, în stația 1 Decembrie 1918, o persoană a intrat în calea de rulare.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Aceasta a fost scoasă imediat de către personalul Metrorex şi predată organelor de Poliţie. Nu au fost urmări în circulația trenurilor de metrou”, a informat Metrorex.
Un călător a tras sistemul de alarmă la metrou
În urmă cu două zile, 15 mai, un călător a tras semnalul de alarmă, într-un metrou care se deplasa pe ruta Pipera-Berceni.
Garnitura cu pricina a fost retrasă la depou, pentru a fi supusă unor verificări. Incidentul a dus la crearea aglomerației în stația Universitate, unde sistemul de alarmă a fost tras.Incidentul a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 18:35. Mai mult decât atât, potrivit informațiilor oferite de Metrorex, toți pasagerii care se aflau în metrou au fost nevoiți să coboare la stația Universitate.
„La 18.35 în trenul care a plecat din Pipera spre Berceni a fost tras de sistemul de alarma de către un călător în apropierea staţiei Universitate. Din această cauză trenul a trebuit să se retragă în depou pentru analiză şi verificări. Prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat ”, a mai transmis Metrorex.