O grupare infracțională a fost reținută de polițiștii din Mureș! Ce metodă foloseau suspecții ca să jefuiască oamenii

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 10 mai 2024, 03:40

O grupare infracțională a fost reținută de polițiștii din Mureș

Sursa: PixaBay

Trei bărbați din Gorj și o femeie din Vrancea au fost reținuți de poliție într-un dosar de înșelăciune.

În urma perchezițiilor făcute de autorități, au fost ridicate sume de bani, o armă airsoft și bijuterii din aur, relatează  news.ro.

Ce metodă foloseau suspecții ca să jefuiască oamenii

Conform Poliției Române, au fost efectuate nouă percheziții în Mureș, București, Gorj, Vrancea și Botoșani pentru desființarea unei grupări infracționale organizate suspectate de înșelăciune prin metoda „accidentul”.

După aceste percheziții, s-au ridicat mai multe telefoane, cartele, sume de bani, o armă airsoft și bijuterii de aur.

S-a mai găsit, de asemenea, un recipient cu conținut suspect care ar fi psihoactiv, astfel că a fost luat și predat structurilor de combatere a criminalității organizate pentru cercetarea acestuia.

Citește și: Trei bărbați au reușit să păcălească sute de persoane din Cluj-Napoca. Oamenii au cumpărat apartamente în blocuri fantomă

Așa cum arată probatoriu, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş au reținut miercuri seară patru persoane: trei bărbaţi, cu vârste între 22- 24 de ani, din judeţul Gorj, şi o femeie în vârstă de 43 de ani, din judeţul Vrancea. Cei patru au fost duși la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă IPJ Mureș iar astăzi vor fi duși în fața magistraților pentru ulterioare măsuri preventive.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

O persoană din cele patru reținute este în stare privativă de libertate din cauza unei alte probleme penale.

Metoda „accidentul”, unul dintre cele mai periculoase sisteme de jaf

De la începutul lunii iunie 2023 și până acum, suspecții au sunat pe telefon mai mulți români și s-au dat drept medici sau membrii de familie ai celor apelați. În unele apeluri și-au schimbat chiar și vocea.

Citește și: Metoda de escrocherie folosită de bărbatul care a înșelat o femeie din Sibiu și a jefuit-o de toți banii. Mare atenție la aceste înșelătorii!

„Profitând de vulnerabilitatea persoanelor vătămate cauzată de vârsta înaintate şi sub pretextul că membrii de familie ai acestora ar fi implicaţi în accidente rutiere grave, pentru care este necesară intervenţia medicală de urgenţă şi sume de bani consistente, cei în cauză ar fi determinat persoanele apelate să le ofere bani sau bijuterii de valoare.

Astfel, ulterior obţinerii încrederii şi datelor referitoare la adresele de domiciliu ale persoanelor apelate, acestea ar fi fost transmise unor complici care s-ar fi deplasat la locuinţele persoanelor vătămate şi care ar fi colectat sumele de bani sau celelalte bunuri de valoare, după ce s-ar fi recomandat a fi reprezentanţi ai unităţilor medicale”, a declarat Poliţia.

Prin această metodă, suspecții au furat peste 30.000 de euro și zeci de grame de bijuterii de aur de la persoanele vătămate.

În continuare, cercetările se desfășoară în vederea demontării întregii activități infracționale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

 

Taguri: